(Î) Vreau să-mi iau un câine şi nu ştiu exact ce rasă ar fi mai potrivită sau dacă să fie mascul sau femelă. Am citit prin mai multe locuri despre avantajele şi dezavantajele unui mascul sau ale unei femele şi caracteristicile mai multor rase. Dar mă întreb ce ar trebui să iau în considerare când fac o asemenea alegere.

(R) Trebuie să vă gândiţi bine cu privire la acest lucru, să analizaţi nevoile dumneavoastră, să aveţi o discuţie serioasă cu familia şi abia apoi să vă decideţi cu privire la câinele pe care-l veţi aduce în casă. Succesul relaţiei dintre voi va depinde în mare măsură de cât de mult vă va plăcea să petreceţi timpul împreună şi de cât de compatibile vor fi personalităţile voastre. Aşadar, în primul rând ar trebui să faceţi o listă cu caracteristicile dumneavăstră – cu sinceritate. Şi îndemnaţii şi pe ceilalţi membri ai familiei să facă la fel. Sunteţi tipul de persoană activă, care petrece mult timp pe afară, prin parcuri, sau mai degrabă preferaţi să vă uitaţi la televizor şi să staţi în casă? Vă place compania altor persoane sau altor animale? Sau preferaţi să staţi singur? Sunteţi o persoană extrovertită sau mai rezervată? După ce veţi analiza toate aceste detalii, veţi avea cu siguranţă un răspuns clar cu privire la ce fel de câine vi se potriveşte. Spre exemplu, credeţi că un câine activ, plin de viaţă şi energie v-ar enerva şi v-ar obosi peste măsură? Atunci alegeţi unul calm, care nu are nevoie de prea multă activitate fizică.
Revenind la cea de-a doua întrebare a dumneavoastră: mascul sau femelă? Aici intervine în mare măsură preferinţele personale. Multe dintre obiceiurile specifice fiecărui sex în parte pot fi eliminate prin castrare, respectiv sterilizare. Dacă însă mai aveţi deja un câine în casă, cel mai bine ar fi să vă luaţi un câine de sex opus, evitând astfel multe probleme ce pot apărea.