Weight Pulling

Antrenează-l pentru”Weight Pulling”!

Câinele tău trage în lesă sau în ham și ție parcă îți și place să-i simți forța de care dă dovadă atunci când te târăste, la propriu, prin parc! Nu spun că trebuie să încurajezi acest comportament, din contră. Trebuie să-ți stăpânești câinele, să-l înveți să meargă frumos la pas atunci când vă plimbaț. Dar te poți folosi de dorința sa de a trage precum și de forța sa, pentru a-l pregăti de”weight pulling”.

Weight pulling este un sport canin foarte cunoscut în Statele Unite ale Americii (unde a fost introdus în 1970) dar care, de ceva vremea a început să prindă contur și în Europa. Arta de a trage greutăți cu ajutorul câinilor (n.r. Orice sport reprezintă, cel puțin din punctul meu de vedere, o artă), nu este nouă, ba din contră: omul a început să utilizeze forța câinilor și să-i antreneze pentru tracțiune cu multe secole în urmă. Dacă în Agility sau în competițiile de Frisbee accentul se pune pe rapiditate și pe viteza de reacție a câinelui, în Weight Pulling punctele forte sunt rezistența și forța.

Unii au înțeles greșit acest sport, fiind de părere că nu poate face decât rău câinelui, acesta din urmă fiind pus sa tragă diferite greutăți care-i vor periclita starea de sănătate. Lucru total greșit! Nicio asociație/organizație care se respectă și patronează asemenea activități nu va permita ca vreun câine să se rănească sau să fie rău tratat în timpul competițiilor. Dacă un câine nu va putea trage greutățile, în niciun caz nu va fi forțat. Iar dacă va fi capabil să termine competiția, asta înseamnă că a fost suficient de bine antrenat de către stăpân/handler.

Continuarea in paginile nr.111 al revistei “Dog Magazin”

Sterilizarea cainilor

“Ne găsim prieteni adevăraţi printre câini. Ei ne iubesc fără să ne ceară nimic împrumut.” (Valeriu Butulescu, “Stepa memoriei”)

Sterilizarea – cea mai bună soluţie! (I)

Fie că dezbatem subiectul câinilor comunitari, fie că avem un câine dar nu dorim să se reproducă, sterilizarea este o soluţie demnă de luat în consideraţie. Ca urmare a reacţiilor cititorilor noştri cu privire la materialele din ediţia trecută a revistei (“America îşi ucide câinii?!” şi interviul cu dl. Eugen Megelea pe tema câinilor fără stăpân) am decis să prezentăm subiectul “sterilizarea” într-o altă formă, diferită de cele de până acum. Ultimele articole care-au vizat tema sterilizării, s-au referit strict la intervenţia chirurgicală. În prezentul articol, dar şi în ediţia viitoare, aferentă lunii aprilie 2012, vom schimba puţin registrul şi vom prezenta opiniile pertinente ale unor oameni pentru care acest subiect fie reprezintă parte din meseria lor, fie sunt de acord cu sterilizarea în masă şi beneficiile ei, fie convieţuiesc alături de un animal castrat. Exemple şi opinii sunt multe dar începem cu expunerea de motive referitoare la susţinerea soluţiei sterilizării animalelor fără stăpân, oferită de dl. Kuki Bărbuceanu, Manager de Proiect în cadrul Vier Pfoten România.

Cititi continuarea acestui interesant material despre sterilizare in numarul 111 al revistei “Dog Magazin”

Rasa de caini Chihuahua

Chihuahua – îl porţi cu tine mereu!

Este cel mai mic câine din lume, preferatul vedetelor care nu mai contenesc în a se înfăţişa alături de el pe la toate evenimentele mondene. De-a lungul timpului a trecut de la stadiul de câine sacru care-l servea pe zeul Oxaca, la câinele toltecilor (civilizaţie mexicană antică), apoi a fost venerat chiar de Montezuma al II-lea care domnea peste azteci iar în zilele noastre este o vedetă în toată regula, fiind preferat şi de renumiţi regizori spre deliciul publicului amator de filme cu câini.

Mulţi nu ştiu că istoria rasei Chihuahua a început cu mult, mult timp în urmă, în Mexic. Se spune că Chihuahua era considerat câine sacru, servindu-l pe Oxaca, marele zeu al soarelui, astfel încât trebuia tratat ca oaspete venit pe Pământ! Legenda spune că zeul Oxaca a dăruit acest câine oamenilor coborând din cer, pentru a îi apăra de Quetzalquatl – Şarpele cu pene sau “şarpele înaripat”. De aici se pare că i se trage şi numele de Chihuahua “-micul câine din cer”.

Trecând peste originea mitologică, o explicaţie mai palpabilă a rădăcinilor micului Chihuahua vine tocmai din vremea toltecilor, o civilizaţie mexicană antică, datând din secolul al IX-lea. Este cunoscut faptul că toltecii creşteau nişte câini mici cu părul lung (denumiţi în acea perioadă Techichi) care semănau foarte bine cu Chihuahua din zilele noastre. În secolul al XIV-lea, toltecii au fost atacaţi şi cuceriţi de azteci. În această perioadă, micuţii câini au fost veneraţi de aristocraţia aztecă, reprezentări ale acestora fiind întâlnite şi în palatul lui Montezuma al II-lea. Invazia spaniolilor a pus capăt acestei perioade din istoria rasei şi se pare că exemplarele care au supravieţuit masacrului făcut de conchistadorii lui Fernando Cortez au fost ulterior împerecheate cu alţi câini de talie mică.

Până în secolul al XIX-lea nu s-a mai ştiut nimic de aceşti câini mici. Ţăranii mexicani din provincia Chihuahua au început să vândă exemplare de Chihuahua nord-americanilor care călătoreau frecvent în Mexic. În Statele Unite, noua rasă a fost foarte repede îndrăgită, iar nord-americanii au fost şi cei care s-au ocupat de selecţia ei şi de standardizare. Primul standard recunoscut nu prevedea existenţa a două varietăţi şi exemplarele erau prezentate şi împerecheate fără să se ţină seama de acest aspect. Abia în 1952, Chihuahua cu păr lung a fost recunoscut drept varietate de sine stătătoare.

Mai multe despre micul si simpaticul Chihuahua puteti afla citind articolul din revista “Dog Magazin”

Rasa de caini Bichon Frise

Chiar şi cei mai mari specialişti ai rasei recunosc că istoria Bichonului Frise, aşa cum o putem citi în diverse lucrări, este, în cel mai bun caz, un amestec de bune intenţii, date reale, ficţiune, deducţii şi poveşti.

Datele clare sunt foarte puţine şi majoritatea informaţiilor de care dispunem nu au fost încă verificate în profunzime. Totuşi, specialiştii au căzut de acord că asemenea căţei mici, blănoşi, deseori albi, existau chiar înainte de Hristos. Despre originile şi evoluţia lor s-au avansat mai multe teorii. Unii istorici spun că acest tip de câine este strămoşul direct ai Maltezului şi descinde dintr-un câine de tip Spitz, răspândit în bazinul mediteranean.

Pe de altă parte, un specialist european susţine că populaţiile din sudul Europei aveau nişte câini mici rezultaţi dintr-un amestec de Spaniel miniatural, Poodle şi Câine de Cayenne. El consideră că din aceste rase a rezultat Barbichon-ul, numit mai târziu Bichon, plasându-i originea în Italia.

Principalul motiv pentru care este extrem de greu să identificăm originile diferitelor rase de acest gen este faptul ca aceşti “căţei mici, blănoşi, deseori albi” nu aveau o altă “îndatorire” decât aceea de a fi câini de companie, iubiţi de întreaga familie.

Cum populaţiile călătoreau destul de frecvent, migrând de la o zonă la alta, şi strămoşii căţeilor “de casă” erau răspândiţi pe o arie foarte largă, singurul criteriu urmărit la împerechere era păstrarea taliei reduse a exemplarelor. Aşa a rezultat marea diversitate a actualelor rase de companie.

De câteva sute de ani, observăm că mai multe tipuri purtau denumirea generică de Bichon:

• Câinele de Tenerife (Bichon Frise);
• Câinele de Bologna (Bichon Bolognez);
• Câinele de Malta (Bichon Maltez).

Continuarea articolului in numarul 111 din “Dog Magazin”-

Eşti posesor de câine şi vrei să-ţi petreci cât mai mult timp în compania acestuia? Deşi prietenii îţi spun că mai bine ieşi într-un club sau te invită să-ţi petreci sfârşitul de săptămână departe de agitaţia oraşului, parcă nu te înduri să pleci neînsoţit de companionul tău iubit. Pentru că meriţi să te distrezi alături de câinele tău iar acesta merită să te aibă cât mai des prin preajmă, iată câteva idei pentru a vă petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut şi cât mai constructiv.

O plimbare în parc este binevenită în orice moment al zilei!

Nu contează că este în week-end sau în cursul săptămânii! O plimbare lungă prin parc este “must have-ul” anului 2012. Benefică atât pentru sănătatea câinelui cât şi pentru ca tu să te menţi în formă, acest gen de activitate fizică trebuie să-şi găsească loc în agenda ta săptămânală (dacă nu chiar în cea zilnică). Îmbracă-te lejer, i-aţi mp3-ul cu muzica preferată, o sticlă cu apă pentru tine şi una pentru căţel, ia lesa sau hamul din cui şi… în parc cu voi! Cei mai activi sau cei care vor să arde din caloriile acumulate peste iarnă, cu siguranţă vor profita de ieşire şi o vor transorma într-o partidă de jogging!

Pleacă într-o mini-excursie!

La sfârşit de săptămână, după agitaţia de la birou, psihicul tău are nevoie de o deconectare ca la carte!Pune-âi două-trei haine într-un rucsac, cumpără-ţi câte ceva de mâncare, pregăteşte hrana câinelui cam cât pentru două zile, alimentează maşina şi evadează undeva în afara oraşului. Bineînţeles, însoţit de câine! Fie că pleci la rude, la ţară, fie că îţi rezervi o noapte de cazare la o pensiune (care acceptă şi animale de companie), important este să alegi o zonă liniştită, unde să te relaxezi. Dacă mai ai şi o pădure prin zonă sau vreun deal care să solicite vigilenţa câinelui, ar fi perfect. O plimbare lungă, urmată de o gustare sănătoasă şi un somn odihnitor, te vor pregăti pentru o nouă săptămână de lucru. Iar faptul că scumpul tău companion nu lipseşte din peisaj, te va face să-ţi revii mult mai repede!

-află continuarea în ediţia cu numărul 111 a revistei “Dog Magazin”

Caini comunitari

Interviu cu Eugen Megelea, directorul general al celei mai mari companii de distribuție de hrană și accesorii pentru animale din România.

„Câinii nu au nevoie doar de hrană, ci și de afecțiune. Afecțiunea familiei, a haitei sale, în sălbăticie, și de afecțiunea omului, în stadiul de animal domestic.”, mărturiseşte Eugen Megelea, omul din spatele magazinelor Zoomania, cunoscut drept un mare iubitor al animalelor.

Dog Magazin: Ce părere aveţi despre situaţia din ţara noastră referitoare la problema câinilor fără stăpân?

Eugen Megelea: Responsabilitatea pentru ce se întâmplă în țară cu câinii de pe stradă aparține omului, căci el a luat câinele să-i fie alături, l-a ajutat să crească, să se reproducă și, la un moment dat, din păcate, excesul de căței a ajuns pe stradă. În urmă cu mai mulți ani, când regimul comunist a luat decizia să demoleze cartiere întregi, astfel oamenii mutându-se de la case la bloc, s-a declanșat procesul de abandonare a câinilor pe stradă. Iar România este, probabil, campioană în Europa la acest capitol! Dacă o să ne tot lamentăm de ceea ce se întâmplă, o să perpetuăm la nesfârșit această problemă. Deciziile nu sunt ușor de luat, mai ales că în statul nostru este greu ca cineva să-și exercite puterea. De altfel, de curând, am văzut că și SUA au probleme cu câinii, deși n-aș fi crezut, dar iată că problema nu e numai a noastră, a României.

D.M: Până acum, asociaţiile care acţionează în interesul animalelor abandonate au acţionat în favoarea acestora, încercând să excludă drastica măsură a eutanasierii. Totuşi, sunt din ce în ce mai mulţi câini pe străzile oraşelor din România. Credeţi că există vreo soluţie salvatoare?

E.M.: Problema trebuie analizată din punct de vedere emoțional și rațional. Rațional, nu avem nevoie de câini pe stradă care să atace persoane care nu se pot apăra sau care să transmită diverse boli. Emoțional vorbind, câinele nu a ales el să ni se alăture, cineva a generat această situație. Din păcate, nu putem să aducem pe acel cineva și să-l tragem la răspundere, deci trebuie să luăm noi înșine măsurile care se impun. Cel mai bine ar fi să ne gândim la viitor- prezentul este care este- și să stopăm fenomenul. Cu siguranță, acești câini care există acum pe străzi trebuie să fie ultima generație. Să sterilizăm într-un termen scurt toți acești câini, în măsura în care există resurse pentru a-i ține în viață, este cea mai bună soluţie. Dar de unde luăm resurse? De la cine are! De la toată populația țării, care ar fi, până la urmă, beneficiara lipsei câinilor de pe stradă. Şi fiindcă toată populația are de suferit din cauza lor, toţi trebuie să contribuim în a ajuta organismele abilitate să se ocupe de sterilizarea în masă a câinilor comunitari. Ca să ne apucăm acum să facem un referendum, ne-ar costa mai mult decât să sterilizăm câinii, și atunci ar putea fi o idee să dăm o lege ca fiecare să participe – suntem în jur de 20 de milioane în țară, deci în jur de 5 milioane de locuințe, și vedem dacă bugetul necesar pentru sterilizare este de X, împărțim la 5 milioane și vedem cât ar reveni fiecărei familii, iar banii aceia să fie direcționați către persoane sau instituții care să ia măsura să adune acești câini, să-i sterilizeze și să-i țină undeva în condiții bune.
Noi vorbim acum fără să avem cifre în față,  dar s-ar putea să ne speriem de câți bani va fi nevoie, de aceea trebuie să gasim calea de mijloc. Adică să lăsăm două posibilități celor care dețin câini. Fie sunt câini de rasă, care merită să se reproducă și sunt atestați de o asociație chinologică și participă la expoziții, iar cei care nu au acest atestat să aleagă fie să plătească o taxă de 100- 200 de lei pe an, fie să-i castreze. Cel puțin cred că oamenii ar deveni mai responsabili, iar riscul de a abandona cățeii este, practic, nul, iar din această acțiune toată lumea ar avea de câștigat.

D.M.: Sterilizarea în masă a fost o soluţie adoptată de mai multe ţări din Europa care, de la an la an, şi-a redus considerabil numărul de câini de pe străzi. La noi există multe prejudecăţi legate de castrarea animalelor de companie. Oare nu ar fi necesară o educare a populaţiei în acest sens? Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că sterilizarea îi oferă atât animalului cât şi stăpânului, o viaţă mai fericită.

E.M.: Bineînţeles, cei care au câini sterilizați vor avea numai de câștigat, iar cânii nu vor mai avea frustrări. Fiindcă natura își cere drepturile, iar un câine cu toate organele intacte are nevoie să și le folosească căci, în fond, acesta este mesajul natural pe care îl primește datorită hormonilor eliberați de glandele cu secreție internă. Automat, vei trăi mai ușor cu un câine sterilizat. De asemenea, oamenii care au câini de valoare vor fi dirijați către o asociație chinologică, vor merge în expoziții, și, de ce nu, vor obține căței de calitate, pe care eu cred că lumea nu îi va abandona pe stradă. Fiindcă, vrem să credem sau nu, lumea abandonează cățeii care nu sunt de rasă, oamenii alegând mai mult câini de rasă, deși cea mai parte a câinilor comunitari sunt născuți pe stradă, ”ajutați” de ignoranța noastră, fiindcă, în loc să-i ducem să-i sterilizăm, îi hrănim, dintr-o milă ”incompletă”, sentimentul de milă fiind generat de tresărirea de responsabilitate care, din când în când, ne mai lovește. Astfel, se va diminua oarecum acest fenomen, iar orice procent este important, pentru că nu vom găsi o rețetă care să stopeze fenomenul peste noapte.Trebuie să fim conștienți că, în următorii 10 ani e posibil să rezolvăm această problemă luând decizia corectă Dacă vom steriliza câinii care au acum vârsta de un an, peste 10 ani, vor avea 11 ani, deci se vor apropia de finalul vieții. O condiţie care se impune ar fi ca acești câini să fie întreținuți în locaţii rezonabile. Să nu fie mai rău decât moartea. Adică dacă nu pot să-i întrețin, va trebui să-mi recunosc limitele și dacă nu avem altă soluție (abia după ce am încercat tot ce era omeneşte posibil) eutanasierea, este, ca și în alte țări civilizate, o opţiune pe care trebuie să o aplică, deși nu ne dorim acest lucru.
Eu, personal, am adoptat o maidaneză și sunt fericit cu ea. Este foarte inteligentă, face ce face și un câine de rasă, de aceea recomand celor care își doresc un cățel, să adopte un maidanez. În plus, maidanezul nu te costă aproape nimic. Există firme, cum este și firma noastră Zoomania, care oferă avantaje celor care adoptă un animal de companie de la un adăpost sau de oriunde. Dacă oamenii fac dovada că dețin încă acest câine, primesc reduceri la hrană.
Iar câinii ar trebui adoptați gata sterilizați. De unde? Din fondurile care pot fi colectate de la cei care vor să țină câinii necastrați, dar fără valoare de reproducere și din impozitul pe care l-am plăti fiecare familie, o anumită perioadă de timp. Probabil că vor fi persoane care vor să țină câinii necastrați. Un impozit modic ar putea fi o soluţie. Dacă fiecare cetățean al țării ar da câte un leu, se vor strânge 20 milioane de lei. Nu am încă un răspuns la întrebarea cine să gestioneze aceste fonduri, dar putem găsi o asociație care să răspundă de modul cum a gestionat banii. În Occident, există tradiția voluntariatului, care începe şi la noi să capete contur şi sperăm într-o dezvoltare a ei.

D.M.: Se pare că americanii au probleme serioase şi cu pisicile abandonate pe străzi. La noi, lucrurile sunt ceva mai blânde în acest sens. Am fi vrut să spunem acest lucru şi despre câini.

E.M.: Da, pentru pisicuțe este ceva mai simplu, noi chiar am avut succes cu cele pe care le-am ajutat să-și găsească o familie. Dar cu cățeii cred că este o soluție acest impozit modic, care să constituie un fond, iar acest fond administrat de cineva care să ”nu bage mâna în miere fără să o folosească în alte scopuri”. Altfel,  ne facem de râs, iar doar să ne lamentăm și să susținem că deținem adevărul absolut, sau ca toți câinii trebuie eutanasiați, nu vom rezolva nimic. Să nu abordăm o atitudine extremistă, adică să „împușcăm” toți câinii sau să-i lăsăm pe toți cum sunt acum. Mesajul trebuie să fie echilibrul! În natură, nimic nu e perfect, dar totul  se află în echilibru. Echilibrul este, de fapt, perfecțiunea naturii.

America isi ucide cainii?!

Recent, un memoriu al poliţiei din Harrisburg, Pennsylvania, a dezvăluit noua politică cu privire la câinii comunitari. Surprinzător, dar într-o ţară în care există foarte multe organizaţii care militează pentru drepturile animalelor, se pare că, de data aceasta, ofiţerii de poliţie au fost instruiţi să nu mai ducă la adăposturile canine câinii găsiţi pe stradă, pe motiv că acestea ar fi supraîncărcate. Soluţia propusă de autorităţi a fost cel puţin bizară şi crudă, în acelaşi timp: poliţiştii care nu au de gând să adopte câinii găsiţi pe stradă, trebuie să-i scoată în afara oraşului şi să-i abandoneze acolo sau să-i împuşte. După cum era de aşteptat, noua politică “ucide, adoptă sau abandonează” a strârnit numeroase controverse în rândul susţinătorilor animalelor. Iar în urma presiunilor făcute de aceştia, Harrisburg îşi reorganizează politica şi caută o alternativă la “soluţiile” drastice de până acum. Însă ceea ce s-a întâmplat a dezvăluit o problemă controversată în Statele Unite.
Un articol recent publicat pe www.salon.com – “Vieţile secrete ale câinilor comunitari”  (Will Doig) dezbate pe larg problema câinilor fără stăpân din America. “Problema este chiar mai gravă decât pare. Este un subiect despre care aproape nimeni nu vorbeşte, dar care trenează de mai bine de 20 de ani, stând la baza nemulţumirilor principale din majoritatea oraşelor.” spune Randy Grim, fondatorul asociaţiei “Stray Rescue” din St. Louis.

“Vieţile secrete ale câinilor comunitari”

Prezenţa câinilor maidanezi pe străzile oraşelor americane a coincis cu creşterea cererilor pentru deţinerea animalelor de companie. America s-a transformat într-o naţiune de “iubitori de animale”. De exemplu, în 1970, în America, erau peste 30 de milioane de pisici; acum sunt peste 90 de milioane. Iar numărul proprietarilor de câini s-a triplat din 1960 până astăzi! Şi cu cât americanii cumpără mai mulţi câini cu atât numărul de animale abandonate pe străzi este în creştere. Abandonaţi, aflaţi la mila oamenilor care fie le mai aruncă vreo bucată de pâine, fie îi ignoră, câinii se înmulţesc pe zi ce  trece, ajungând astfel la peste 100 de milioane în întreaga Americă.
De ce problema a rămas fără ecou până acum? Pentru că pisicile şi câinii abandonaţi au învăţat cum să supravieţuiască în suburbii, aproape nevăzuţi de ochii trecătorilor.
Şi în cazul pisicilor, lucrurile stau cam la fel. Jeff Horn, care este autorul unui studiu inovator cu privire a pisicile abandonate, apărut anul trecut, a montat sgărzi cu transmitere radio la 42 de pisici. Pisicile erau din oraşele Illinois, Champaign şi Urbana. “Câţiva dintre masculi sunt activi doar o mică parte din noapte.”, mărturiseşte Jeff Horn. Pe de altă parte, “femelele, sunt fie gestante, fie îşi alăptează puii astfel că devin active chiar şi 20 de ore pe zi, căutându-şi hrană pentru a supravieţui sau pentru a-şi hrăni puii.” Horn a rămas surprins ca în urma studiului său să afle că pisicile îşi “desfăşurau” activitatea pe o suprafaţă de 25438539,5 metri pătraţi, iar o singură pisică parcurgea peste 5467303 metri pătraţi, o suprafaţă mai mare decât Central Park!
Teritoriile unde îşi fac veacul animalele abandonate includ chiar pădurile sau zonele sălbatice. Câinii şi pisicile se adaptează repede oricărui mediu. De exemplu, câinii comunitari din Moscova/Rusia se ascund în pasajele subterane ale metroului. “Ei se orientează cum să le fie mai bine, în mai multe feluri” – a explicat pentru “Financial Times” comportamentalistul Andrei Neuronov – “îşi dau seama unde se află după miros, recunoscând chiar şi numele staţiei după anunţurile făcute la megafon.”

La graniţa dintre domesticire şi sălbăticire

Dar, în America, cel mai mare număr de câini comunitari se întâlneşte în cartierele mărginaşe, în zonele sărace, unde locurile ferite şi gunoaiele le sunt accesibile, iar oamenii sunt scumpi la vedere… În zonele depopulate din Rust Belt/America, “găşti” numeroase de câini şi pisici trăiesc într-o lume guvernată chiar de ei. Scriitorul Benoit Denizet – Lewis (care are în lucru şi o carte dedicată câinilor) de la publicaţia New York Times, a petrecut câteva zile cu Randy Grim în partea de est a St. Louis, descriind o lume în care prezenţa omului era foarte rară iar câinii începuseră să trăiască în sălbăticie. “Imagineză-ţi nişte clădiri părăsite în zone cu foarte multă verdeaţă, o preerie urbană, perfectă pentru aceşti câini părăsiţi. Sunt câini născuţi pe stradă, care nu au luat contact până acum cu oamenii. Îi observăm de la distanţă cum umblă în haite numeroase. Grim a spus că a văzut haite unite care supravieţuiesc ani de zile, până când generaţia nouă ia locul celei vechi.”  notează Benoit Denizet – Lewis. Haitele de câini sunt organizate după un standard ierarhic, asemenea haitelor de lupi. În Moscova, de exemplu, şefii de haită sunt şi cei mai inteligenţi câini, nu doar cei mai agresivi. Iar câinii din St. Louis sunt atât de sălbăticiţi încât Denizet – Lewis este sceptic că aceştia mai pot fi reabilitaţi: “Ar fi aproape imposibilă recuperarea lor comportamentală tocmai pentru că au trăit mult prea mult timp fără compania omului.”
Un studiu din 1973 despre câinii comunitari din zona Baltimore (unele dintre puţinele studii referitoare la acest subiect) relevă faptul că unii câini reînvăţau să vâneze. Dar Randy Grim a menţionat că aceşti câini erau captivi între sălbăticire şi domesticire, capabili să-şi reactiveze oricând instinctele de vânătoare dar neştiind ce să facă atunci când vor fi prins ceva. “Am observat asta la ei. Omoară porumbei şi apoi se plimbă cu ei în gură, de colo-colo” – spune Grim – “Dar dacă luăm unul şi-l tăiam, vor începe să-l mănânce”.  Acelaşi studiu a dezvăluit faptul că eforturile de modernizare şi reînnoire a zonei Baltimore aveau la bază dorinţa de a scăpa de câinii comunitari. Oare demolarea clădirilor avea să crească mortalitatea câinilor?

Sterilizare sau eutanasiere?

Ideea potrivit căreia ar trebui să ne ocupăm de câinii şi pisicile abandonate atunci când cartierele mărginaşe sau oraşele defavorizate se ridică din mizerie, încercându-se o propulsare a lor, este luată în râs de mulţi dintre noi, fie că vorbim de americani, de ruşi, de europeni… Este chiar atât de nebunească această măsură, zic eu, cât se poate de omenească? Există multe oraşe în lume în care câinii şi pisicile abandonate, sunt duse în centre speciale unde sunt sterilizate şi îngrijite corespunzător. Sau, dacă adăposturile nu există sau sunt arhipline, varianta sterilizării rămâne în picioare. Iar câteva oraşe din America au conştientizat acest lucru şi, potrivit Washington Post, au demarat campania PSE – “Prinde – Sterilizează – Eliberează” pentru pisicile comunitare, ca o alternativă la eutanasiere. Dar, surprinzător, asociaţia de protecţie a drepturilor animalelor, PETA, nu agreează această soluţie: “Aceste animale nu trebuie să se regăsească pe străzi, şi dacă asta presupune eutanasierea lor, atunci ar fi de preferat în locul unei vieţi scurte şi nefericite pe care o vor avea din cauza lipsei unui cămin. Pe străzi este trafic, se vor îmbolnăvi, vor fi maltratate şi afectate de vicisitudinile vremii. Oamenii le vor abrutiza şi le vor îndepărta.” spune Ingrid Newkirk, preşedinte PETA.
Randy Grim, fondatorul “Stray Rescue” spune că viaţa animalelor abandonate din America este un adevărat coşmar: “Chiar acum avem în adăpostul nostru în jur de 500 – 600 de câini, iar 70% dintre aceştia prezintă răni prin împuşcare.” Şi dacă nu mor din cauza răutăţii sistemului, foamea le va veni de hac, mai ales că, o dată cu scăderea temperaturilor, hrana devine greu de procurat. Dar pe lângă foamete şi bolile cu care se pot căpătui, cel mai mare duşman al acestor animale rămâne omul. Şi asta s-a văzut când cei din Harrisburg au elaborat acel memoriu.

Cesar Millan – dezamăgit de americani!

Acum câteva zile, Cesar Millan a declarat într-o scrisoare deschisă postată pe site-ul său (www.cesarsway.com) că întâmplarea din Harrisburg, Pennsylvania, i-a frânt inima şi i-a dezvăluit  cruzimile la care sunt supuse animalele abandonate din această ţară.
“Această politică – ucide, adoptă sau abandonează -  este uluitoare. Iată-ne! Una dintre cele mai mari naţiuni ale acestei lumi! Şi în acest fel ne purtăm cu câinii noştri? După cum spunea şi Gandhi, măreţia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi măsurate prin felul în care sunt tratate animalele. Ştiu că nu sunt singul oripilat de ce s-a întâmplat în Harrisburg. Şi mai sunt sigur şi că acesta nu este un comunicat singular, doar că de el s-a aflat. În acest an electoral, o să-i tot auzim pe candidaţi vorbind despre taxele pe care le avem de plătit. Aş menţiona că din taxele pe care le plătim se efectuează şi eutanasierea a 45 de milioane de câini şi pisici anual. Sunt sigur că aceşti bani pot fi utilizaţi mult mai bine, atât în beneficiul animalelor cât şi al oamenilor.” (Cesar Millan)
Celebrul instructor şi psiholog canin oferă Germania drept exemplu în modul în care au rezolvat problema câinilor comunitari: “Am fost impresionat de modul în care nemţii se comportă cu animalele lor. De exemplu, este necesar să ai animalul sterilizat. Dacă vrei să îţi împerechezi animalul, trebuie să ai aprobare, altfel trebuie să-l sterilizezi. Şi nu mai au probleme cu câinii abandonaţi. Taxele lor nu se duc pe eutanasierea animalelor neajutorate. Alt lucru care m-a impresionat în Europa a fost că oamenii nu se feresc în a adopta câini cu probleme de comportament sau câini bătrâni. Câini cu picioarele rupte, cum este câinele meu, Argos. Când am vizitat adăposturile din America, am auzit de la angajaţi că nu prea se adoptă câini cu probleme fizice sau câini prea bătrâni. În Europa câinii bătrâni sunt repede adoptaţi. Se pare că oamenii nu se gândesc la faptul că acei câini le vor fi alături câţiva ani sau doar câteva luni, ci pun pe primul loc bunăstarea animalului, confortul şi căldura oferite de prezenţa în viaţa lor a unui cămin adevărat. Asta înseamnă altruism! (…) Trebuie să continuăm să vorbim despre subiectul câinilor abandonaţi, să impunem sterilizarea acestora, să educăm populaţia în acest sens.”

Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională legea eutanasierii câinilor fără stăpân!

Chiar dacă Cesar Millan a lăudat Europa şi modul bun în care unele ţări au gestionat problema animalelor abandonate, România rămâne o ţară europeană în care problema aceasta pare că nu mai are nicio rezolvare. După ce aproape se impusese drastica soluţie a eutanasierii, în urma numeroaselor proteste şi memorii aduse de către asociaţiile care militează pentru drepturile animalelor, legea privind eutanasierea a ieşit din calcul.
Pe 11 ianuarie Curtea Constituţională a decis că legea privind eutanasirea câinilor fără stăpân este neconstituţională iar pe 20 ianuarie a fost publicată motivarea deciziei: soluţiile prevăzute nu sunt suficient de clare, iar autorităţile locale trebuie să apeleze la eutanasiere doar după epuizarea tuturor celorlalte măsuri. Judecătorii constituţionali au declarat că este necesară o responsabilizare a autorităţilor publice locale, inclusiv prin sancţiuni de natură contravenţională sau penală, pentru a se evita recurgerea la măsura eutanasierii.
Un punct bine atins de Curtea Constituţională a fost acela că şi societatea civilă se face responsabilă de gestionarea câinilor fără stăpân ceea ce în sistemul normativ intern echivalează cu obligarea asociaţiilor care au ca obiect de activitate protecţia animalelor să contribuie, declarativ şi material, la aplicarea soluţiilor prin care se urmăreşte rezolvarea acestui fenomen.
Cert este că problema câinilor comunitari trebuie rezolvată cu răbdare şi responsabilitate din partea tuturor. De aceea, organizaţiile de protecţie a animalelor, simpatizanţii drepturilor animalelor, dar şi revistele de specialitate “Dog Magazin” şi “Pisica” susţin sterilizarea animalelor fără stăpân.

Invităm toţi cititorii revistei la o dezbatere amplă pe acest subiect şi aşteptăm părerile legate de sterilizarea şi eutanasierea animalelor fără stăpân pe adresa de email dogmagazin@profimedia.ro, pe pagina de facebook a revistei http://www.facebook.com/DogMagazin, pe site-ul www.dogmagazin.ro.

A consemnat,
Mihaela Istrate

Singur păstorul i-a cunoscut blândeţea…

Ciobănescul Românesc Carpatin este un câine care îţi intră în suflet necondiţionat odată ce l-ai văzut. Te îndrăgosteşti de el într-o secundă. Alura unui câine puternic care, traversând secole, vine din trecutul nostru ca popor, îţi atinge cea mai profundă latură a sufletului. Dacă vreodată ai văzut ochii unui Carpatin privindu-te din beznă, vei rămâne nemărmurit… atât sunt de asemănători cu cei ai lupului.

Aşa era descris Ciobănescul Românesc Carpatin în revista “Carpaţii” din 1937:
“Câinele Ciobănesc Carpatin este mai masiv, mai puternic şi în acelaşi timp, prin fire, mai apropiat de lup. Privirea şi atitudinea lui, care în momente de furie au în ele ceva de fiară, se mai explică însă şi prin felul său de viaţă, departe de societatea omenească şi în veşnică ceartă cu jivinele dornice de prădăciuni. Singur păstorul i-a cunoscut blândeţea şi i-a simţit devotamentul, curajul şi voinicia.
Santinelă neclintită şi păzitor neobosit al turmei, el nu a căutat decât prilej de recunoştinţă aceluia cu care a împărţit codrul de mămăligă.
Între stăpân şi slugă s-a întreţesut pe încetul acel ataşament, explicabil numai între fiinţele care-şi duc la un loc viaţa, pribegind pe aceleaşi meleaguri, suferind ori bucurându-se împreună şi simţind deopotrivă fiorii aceloraşi primejdii. Pentru o vorbă bună, el (Ciobănescul Carpatin) ştie iubi tot aşa cum, transformat în fiară, se prăvăleşte cu toată furia asupra duşmanului, care-i ştie îndrăzneala şi de multe ori îi fereşte potrivnicia.”

un material realizat de dl. Alin Butisca
Canisa din Stâna Vlahului – www.stanavlahului.ro
*surse text şi foto: www.carpatin.info şi www.carpathiandog.info (site în limba engleză dedicat Ciobănescului Românesc Carpatin, destinat chinofililor şi chinologilor din întreaga lume)

*articolul intreg poate fi citit in editia 110 a revistei “Dog Magazin”

Nu sunt de ajuns paginile unui singur număr al revistei pentru a cuprinde în cuvinte şi-n imagini vastul ţinut al Alaskăi, cu întinderile sale albe guvernate de câinii nordici, cu asprimea traseului Iditarod care a dat naştere celei mai renumite şi mai râvnite curse din istoria mushing-ului!

Căci cine a parcurs vreodată cursa Iditarod, se poate considera un musher împlinit, experimentat, călit în gerurile şi piedicile de tot felul ale unui traseu de aproape 2000 de km, care leagă localitatea Willow, de lângă Anchorage, de localitatea Nome.

Un articol despre cea mai spectaculoasa cursa de atelaje, doar in “Dog Magazin” nr. 110/februarie 2012

Trebuie să recunoaştem: toţi câinii latră. Unii o fac cu un motiv întemeiat, iar alţii o fac fără a avea o cauză bine stabilită. Desigur că există unele rase care latră, urlă şi scâncesc mai tare şi mai des decât altele. Însă nu lătratul este întotdeauna problema ci faptul că, uneori, câinii trebuie să facă linişte: fie în anumite momente ale zilei (orele de odihnă impuse prin lege – dacă locuieşti la bloc, ştii că nu prea e indicat să faci gălăgie după amiaza), fie atunci când li se cere acest lucru.

Câinii latră din foarte multe motive. Prin lătrat, ne pot avertiza că un alt animal se apropie, astfel vrând să-l alunge din preajma noastră sau ne pot invita la joacă. Unii latră la comandă, alţii latră doar de dragul de-a se face auziţi.

Nu este un lucru rău atunci când latră pentru a ne avertiza că suntem în pericol sau că avem un intrus în locuinţă, de exemplu. Dar toţi ne dorim câini educaţi care să se oprească din lătrat atunci când le solicităm acest lucru, mai ales dacă latră fără niciun motiv. Sunt câini care latră chiar la auzul celui mai mic zgomot sau mişcare.

Câteodată, lătratul persistent face parte din caracteristicile instinctuale ale rasei. Iar uneori se întâmplă ca tocmai noi să-i încurajăm să latre atunci când nu ne dorim asta: dacă ţipăm la un câine care latră, acesta poate crede că tonul nostru mult prea ridicat i se alătură. Dacă îi spunem în şoaptă să stea liniştit şi îl mângâiem, probabil va crede că ne place cum latră.

Mai multe detalii puteti citi in revista Dog Magazin, nr. 110