Sanatate

Care sunt avantajele şi dezavantajele sterilizării? (III)

De asemenea, s-a constat, tot la masculii castraţi, şi diminuarea mirosului neplăcut al urinei, toate aceste avantaje, împreună cu scăderea importantă a incidenţei afecţiunilor aparatului genital în urma sterilizării, făcând mult mai uşoară îngrijirea unui animal castrat decât cea a unuia nesterilizat.

Avantajele orhidectomiei din punct de vedere medical sunt:
– limitarea posibilităţilor de dezvoltare a afecţiunilor prostatice (hiperplazie tumorală prostatică, prostatite, infecţii locale etc.);
– limitarea riscurilor afecţiunilor tumorale peniene sau peri-anale;

P: www.proferma.ro produse profesionale pentru fermieri! La noi găsești  hrană pentru cai dar și hranitor porcihranitoare pasari curte sau adapatori vaci.

– limitarea riscului apariţiei herniei perineale;
– eliminarea riscului apariţiei inflamaţiilor, a infecţiilor şi a tumorilor testiculare, de asemenea foarte frecvente la câinii în vârstă.

Sterilizarea se poate efectua de la vârste foarte fragede – de îndată ce animalul a atins maturitatea corporală şi a ajuns la pubertate – după circa 6 luni la femelă şi 8-9 luni la mascul.

Părerile potrivit cărora este recomandabil ca animalul să fie lăsat să se împerecheze înainte de sterilizare nu sunt fundamentate ştiinţific. Nu există niciun avantaj cunoscut pentru care să fie indicat ca un mascul să se împerecheze sau o femelă să intre în călduri şi/sau să se împerecheze şi să aibă pui înainte de sterilizare.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi gasesti, pe langa hrana caini super premium, cea mai larga varietate de mancare uscata pisiciincalzitor apa acvariu și pompa recirculare acvariu.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și