Browsing Category

Rase

Rase

Fox Terrier cu păr sârmos (III)

Dresajul specific rasei Fox Terrier
Fox Terrierul este un câine de companie, activ și plin de energie, foarte afectuos și protector. De asemenea, are un puternic instinct al vânătorii și un caracter nervos, trăsături ce îl determină să urmărească tot ce mișcă.

În cazul acestei rase, predresajul trebuie început pe la vârsta de trei-patru luni. Fiind un câine foarte inteligent, Fox Terrierul înțelege și învață repede orice comandă. Pentru a avea așadar o relație armonioasă cu un Fox Terrier, trebuie să îl educați, iar socializarea reprezintă un factor important în acest sens. Educația presupune însă parcurgerea mai multor etape. În primul rând, câinele trebuie plimbat prin zone foarte aglomerate, pentru a cunoaște cât mai multe exemplare canine. Apoi, fiind un câine de vânătoare și având o puternică personalitate, Fox Terierrul trebuie ținut în lesă și plimbat de cel puțin trei ori pe zi, pe distanțe lungi, de 1-3 km.

Citește tot articolul
Rase

Fox Terrier cu păr sârmos (II)

Standardul rasei
Standard FCI nr. 169
Clasificare FCI: grupa a III-a, secțiunea I
Origine: Marea Britanie
Utilizare: câine de vânătoare

ASPECT GENERAL: câine activ și plin de energie. Osatură și forță într-un volum mic, dar niciodată greoi sau grosolan. Conformația lui prezintă un echilibru perfect și aceasta, în special, referitor la proporțiile relative ale craniului și ale botului. Înălțimea la grabăn și lungimea corpului (măsurată de la vârful articula ției scapularo-humerale până la punctul cel mai proeminent al fesei) sunt aproximativ egale.

COMPORTAMENT: activ, plin de viață, intră în alertă la cel mai mic stimul. Prietenos, sociabil, plin de inițiativă.

Citește tot articolul
Rase

Fox Terrier cu păr sârmos (I)

Una dintre cele mai vechi rase de Terrieri, Fox Terrierul a fost cunoscută încă de la apariția sa ca un aliat de nădejde al omului la vânătoare. Sută la sută “patent englezesc”, rasa a cunoscut o răspândire mondială, fiind una dintre primele rase de câini introduse și în țara noastră. M rturie stau cataloagele expozițiilor canine organizate la începutul secolului XX, în România, și mă refer aici la catalogul expoziției de la Timișoara din 1921, în care Fox Terrierii cu păr sârmos erau foarte bine reprezentați.

Considerații istorice
Ca și în cazul altor multe rase, și originea Fox Terierului rămâne un subiect permanent de discuție pentru marii specialiști ai raselor canine. Teoria cea mai plauzibilă este aceea că această rasă destul de veche este urmașul terrierului sârmos Black and Tan din Wales și a altor câteva rase, cum ar fi terrierii cu păr aspru din regiunile Durham și Derbyshire din Marea Britanie, Teckelul, Fox Hound-ul și chiar Beagle-ul.

Citește tot articolul
Rase

CIOBĂNESC ROMÂNESC MIORITIC (III)

Ciobănescul mioritic, în opinia arbitrului Dr. Cristian VÂNTU, arbitru chinolog internațional

Cu siguranță cel mai popular și mai spectaculos Ciobănesc românesc, care a avut o regretabilă perioadă de stagnare în ceea ce privește selecția, se află din nou pe o pantă ascendentă. Dacă în anii ’80 aspectul impresionant dat de roba acestui câine era suficient pentru a-i permite să se impună în fața ochilor mai puțin „educați” ai iubitorilor de câini din acea perioadă, în deceniul ce a urmat, lipsa coordonării eficiente a selecției a dus la formarea unor populații distincte, dezvoltate în jurul celor mai importante centre de creștere. Dacă se putea vorbi despre o suficientă omogenitate în cadrul fiecărei populații, cu certitudine nu se putea afirma acest lucru despre rasă ca întreg. Talia și tipul părului distingeau diversele „varietăți” cum se spunea la acea vreme.

Citește tot articolul
Rase

Ciobănesc românesc mioritic (II)

Standardul rasei
Origine: România
Utilizare: Este un excelent câine de turmă, paznic incoruptibil și un minunat câine de însoțire.
Clasificare FCI: Grupa I Câini ciobănești și de cireadă (fără câinii de cireadă elvețieni).
Secțiunea 1.1: Câini ciobănești.
Fără probă de lucru.

SCURT ISTORIC: Ciobănescul Mioritic a fost selecționat dintr-o rasă naturală, existentă în Carpați, principalul motiv fiind utilitatea. Grație aspectului viguros, această rasă are mulți amatori în România. Standardul a fost redactat de către Asociația Chinologică Română în 1981.
Comisia tehnică A.Ch.R. a adaptat și revizuit standardul la 29 martie 2002, în conformitate cu modelul stabilit de F.C.I. la Jerusalem.

Citește tot articolul
Rase

Ciobănesc românesc mioritic (I)

Considerații istorice cu privire la originea Ciobăneștilor românești
Există opinia că Mioriticul ar fi fost adus de tătari în nordul Mării Negre și în zona hanatelor tătărăști, de unde s-ar fi răspândit în Moldova. Odată cu pătrunderea triburilor civilizației kurganelor în spațiul Old European Civilization – numit astfel de Marja Gimbutas – are loc o transformare a vechii Europe. Potrivit autoarei amintite, popoarele care au articulat și vehiculat cultura tumulilor nu pot fi decât proto-indo-europene, iar în ultimele faze ale dispersiunii, indo-europene.

Deși n-au putut niciodată să renunțe la produsele agricole, popoarele indoeuropene au dezvoltat cu precădere o economie pastorală. În același timp, nu există nici o îndoială că odată cu aceste popoare migrează și niște câini mari, lățoși, strămoșii direcți ai Mioriticului, ceea ce explică asemănările cu Ciobănescul Rusesc de Sud, dar și cu Irish Wolfhound, care este creat de alți indo-europeni, de către celți.

Citește tot articolul
Rase

Ciobănescul românesc carpatin (III)

DEFECTELE ELIMINATORII:
❖ exemplare agresive, temătoare sau apatice;
❖ exemplare clar atipice, cu aspect ce aminteşte de acela al molossoizilor;
❖ lipsa unui P3 şi a unui alt dinte, lipsa unui canin, lipsa unui P4, lipsa unui molar sau lipsa a trei dinţi sau a mai multora (fără PM1);
❖ prognatism superior; prognatism inferior, muşcătură în cleşte;
❖ osatură foarte fină;
❖ cutie toracică insuficient dezvoltată;
❖ lipsa subpărului, păr altfel decât scurt pe cap şi pe feţele anterioare ale membrelor, păr creţ sau grifonat, păr sârmos, păr lung, moale, mătăsos, formând cărare pe la mijlocul spatelui;
❖ depigmentare importantă a pleoapelor, a trufei, a pielii sau a buzelor;
❖ heterocromie oculară (ceacâr);
❖ culoare maro, tigrat, galben sau bălţat cu aceste culori;
❖ exemplare adulte cu o talie sub 62 cm la masculi şi sub 58 cm la femele.

Citește tot articolul
Rase

Ciobănescul românesc carpatin (II)

COMPORTAMENTUL/CARACTERUL: câine de pază înnăscut şi curajos; se remarcă prin ataşamentul instinctiv, necondiţionat faţă de turme şi faţă de stăpânul său; este un câine demn, calm şi echilibrat.


CAPUL: tip lupoid.
REGIUNEA CRANIANĂ: Ciobănescul Carpatin este un câine mezocefal, cu cap puternic, dar nu greoi; fruntea este lată şi uşor bombată. Craniul este mai lat între urechi şi se îngustează progresiv către stop; silonul frontal este destul de lung şi suficient de bine marcat.
Stop moderat, niciodată prea marcat, dar nici şters.
REGIUNEA FACIALĂ: Trufa: este mare, lată şi întotdeauna neagră.
Botul: puternic, cu o secţiune aproximativ ovală, uşor tronconic; lungimea botului este uşor mai mică sau cel mult egală cu lungimea craniului.
Buzele: groase, bine pigmentate, bine aplicate, cu o comisură bine închisă.
Maxilarele/dinții: maxilare puternice, solide şi drepte; dantură puternică; muşcătură în foarfecă; arcadele incisive sunt uşor rotunjite.
Obrajii: uscăţivi, maseteri puternici dar niciodată proeminenţi, pielea este bine întinsă.
Ochii: migdalaţi, uşor oblici, nu prea mari în raport cu dimensiunile craniului, de culoare brun-închis; nu sunt proeminenţi, nici înfundaţi în orbită; pleoapele sunt negre şi îmbracă bine globul ocular.
Urechile: nu prea mari, triunghiulare, prinse puţin mai sus faţă de linia ochiului, cu extremitatea uşor rotunjită, bine lipite pe obraji.

Citește tot articolul
Rase

Ciobănescul românesc carpatin (I)

Carpatinul este un câine masiv, de talie mare, derivând din Canis Familiaris Matris Optimae, folosit de ciobanii români din munții Carpa]i de multe secole. Este calm și echilibrat din fire, dar irezistibil în teritoriul său de acțiune. Are un fizic rezistent și constituție robustă. Impresia generală este a unui câine viguros, impunător, semeț și foarte agresiv la nevoie. Nu aparține categoriei de câini molossoid.

Fără a fi câini sângeroşi, dresaţi pentru lupte, Ciobăneştii Carpatini se luptă la nevoie cu adversari de o talie şi o greutate de 2-10 ori mai mare decât a lor. Se poate spune că se nasc şi cresc cu simţul datoriei până la sacrificiu. Ei însoţesc întotdeauna turmele şi ciobanii fără să fie stimulaţi cu biciul, precum în cursele de câini nordici, îndurând zile în şir condiţii extrem de dure (ploaie, frig, foame etc). Înfruntă deopotrivă ceata de lupi, ursul sau prădători din rândul oamenilor, dar se dovedesc nebănuit de supuşi şi blânzi cu turmele şi stăpânii lor, ori cu copiii.
Rasa, selecţionată în decursul a sute de ani de către ciobanii din Munţii Carpaţi, este reprezentată de exemplarele care au o textură a părului compusă din subpăr moale şi des şi păr tector semiaspru; împreună formează o îmbrăcăminte abundentă, protejând animalul de frig, dar şi de umezeala produsă de ploaia şi ninsorile la care de regulă este expus. Ansamblul de păr şi subpăr este mai lung în jurul gâtului – coama – şi pe partea din spate a membrelor. Culoarea este cenuşie, sur-lupie sau vânătă, uneori cu spicul părului negru sau cu masca neagră; poate avea marcaje albe pe cap, piept sau membre, fără ca aceste marcaje să fie predominante. Nu este o rasă molossoidă.

Originile rasei
Ciobănescul Românesc Carpatin este un câine de zonă alpină selecţionat dintr-o rasă endemică existentă în spaţiul Carpato – Danubian. Ciobănescul Carpatin se găseşte cu preponderenţă în zona Munţilor Călimani şi Rodnei precum şi în zonele adiacente: Bistriţa Năsăud, Neamţ, Valea Bistriţei Moldoveneşti (de la izvoare până la Buhuşi), Mureş, Valea Dornei, Valea Bistriţei Aurii. De asemenea, efective semnificative găsim şi în următoarele zone: Argeş, Prahova, Dâmboviţa şi Bucureşti. Câinii ciobăneşti din zona Rucăr, reprezintă un soi de strămoşi ai Ciobănescului Carpatin şi conservă caracterele descrise în Standardul făcut de Institutul Zooveterinar din Bucureşti în 1934, discutat de specialiştii vremii în revista “Carpaţii”. Câinii din zona Rucăr sunt un fel de carpatini suri arhaici.
În urma studiului realizat asupra câinilor ciobănesti româneşti existenţi, Institutul Naţional Zootehnic a ajuns la concluzia că, cel mai reprezentativ tip de câine ciobănesc românesc este derivat din ramura de câini preistorici denumită “Canis matris optimae“ despre care se precizează că a trăit în epoca bronzului şi este considerat strămoş al tuturor câinilor ciobăneşti actuali“.

STANDARDUL RASEI
ORIGINE: ROMÂNIA
UTILIZARE: Câine ciobănesc utilizat de secole de către ciobanii români din Carpaţi pentru paza turmelor, fiind în acelaşi timp şi un excelent câine de pază.
CLASIFICARE FCI: Grupa I
Câini ciobăneşti şi de cireadă (fără câinii de cireadă elveţieni)
Sectiunea 1.1 – Câini ciobănești
Fără probe de lucru.
SCURT ISTORIC: Primul standard a fost redactat în 1934 de către Institutul Naţional de Zootehnie. Acest standard a fost modificat şi reactualizat în 1982, 1999 şi 2001 de către Asociaţia Chinologică Română.
La 30.03.2002 Comisia Tehnică a A.Ch.R a adoptat standardul în conformitate cu modelul propus de Federaţia Chinologică Internaţională.
ASPECTUL GENERAL: câine ciobănesc de talie destul de mare, agil, niciodată greoi, aspectul general fiind acela al unui câine viguros; corp rectangular, crupa lată, uşor înclinată, cutie toracică amplă şi înaltă, umăr lung şi uşor înclinat; dimorfismul sexual este bine marcat, masculii trebuind să fie mai înalţi şi mai puternici decât femelele.

Rase

Shih Tzu – eleganţă orientală! (II)

A avea un Shih Tzu este cea mai frumoasă experienţă pe care o poţi cere în viaţă. Nu uita însă că un Shih-Tzu trăieşte între 14 şi 16 ani, deci îţi asumi o responsabilitate pe termen lung.

Cu un caracter “de aur”, foarte ataşat de stăpâni, sociabil şi interesat de tot ce îl înconjoară, Shih Tzu este un câine mândru, demn, de o eleganţă fără egal. Are momente când este de un calm exemplar dar şi momente când devine agitat. Poate să-ţi arate ataşamentul său şi să pară că îţi “jură” iubire veşnică pentru ca apoi să devină… indiferent. Aceasta este metoda sa de a-ţi arăta că ai greşit, deci trebuie să faci primul pas spre împăcare.

Shih Tzu se crede “centrul universului”, din acest motiv, uneori, poate deveni foarte agasant. Este un câine aristocrat, deci nu este un câine modest! Nu acceptă întotdeauna prezenţa străinilor, aşa că trebuie să fii atent la persoanele pe care nu le cunoaşte şi-ţi intră în casă. Ele trebuie să fie mai întâi prezentate “prinţului”, care le va examina cu atenţie, pentru ca în final să le accepte în preajma lui.

Shih Tzu adoră plimbările şi să fie în compania celor dragi. Nu este un câine pe care să-l laşi mult timp singur dacă vrei să-şi păstreze echilibrul temperamental.

Este un câine ideal pentru o familie cu copii. Gălăgios sau tăcut, câinele Shih Tzu te va iubi mereu şi va fi pregătit să te urmeze până la capătul pământului dacă este cazul, cerând în schimb doar iubirea şi devotamentul tău. Dacă nu ai timp să-l ţii în braţe şi să-l dezmierzi, lasă-l măcar să stea pe scaunul tău sau lângă tine. Această oportunitate va însemna pentru el un moment de fericire deplină.

În general, Shih-Tzu nu are grave probleme ereditare de sănătate. Este un câine cu predispoziţie spre sforăit, dar asta nu înseamnă că are probleme de respiraţie. Câteodată mai poate suferi de o uşoară insuficienţă renală uşor controlabilă printr-o alimentaţie corespunzătoare. Ca şi alţi câini cu botul scurt, Shih Tzu nu suportă bine căldura. Vara ei au nevoie de multă umbră şi răcoare, de aceea, este de preferat să fie scoşi la plimbare dimineaţa şi seara după lăsarea întunericului.

Pentru a fi evitate problemele oculare, părul de pe cap trebuie prins într-o codiţă.

Originar din Tibet, standardizat de Marea Britanie!

Elemente de standard
Ţara de origine: Tibet.
Ţara care l-a standardizat: Marea Britanie.
Data publicării standardului original: 24.06.1987.
Utilizare: câine de agrement şi de companie.
Clasificare FCI: grupa a-IX-a câine de agrement şi de companie, secţiunea 5 câini din Tibet, fără probă de lucru.
Aspect general: câine robust, cu păr lung şi cu faţă asemănătoare unei crizanteme.
Comportament/caracter: inteligent, activ, prietenos şi independent.
Capul: lat, aproape rotund, cu ochii foarte bine conturaţi; părul de pe cap îi cade peste ochi iar cel de deasupra botului îi dă aspectul unei crizanteme.
Stop: marcat.

Regiune facială:
Trufă: neagră, la câinii care au blana maro sau au pete maro, trufa este de culoare maro închis; partea superioară a trufei trebuie să fie la nivelul pleoapei inferioare sau puţin mai jos decât aceasta; nările sunt largi.
Bot: lat, pătrat, scurt; nu este ridat, este plat acoperit de păr, măsoară circa 2,54 cm de la extremitatea trufei la stop; uşor ridicat; pigmentarea botului este de o singură culoare.
Buze: bine adaptate.
Maxilare/Dinţi: maxilarele sunt egale ca lungime sau prezintă un uşor prognatism inferior; gură largă.
Ochi: mari, sobrii, rotunzi, îndepărtaţi; expresie călduroasă; la câinii maro sau cu pete maro, ochii deschişi la culoare sunt admişi; albul ochilor (sclerotica) nu este vizibil.
Urechi: mari, cu pavilion lung; căzute şi ataşate dedesubtul nivelului superior al craniului; prezintă păr din abundenţă.
Gât: bine proporţionat; lungimea sa este suficientă pentru ca să poată să-şi poarte capul cu mândrie.
Corp: lungimea corpului între greabăn şi coadă este superioară înălţimii la greabăn.
Spate: drept.
Coapse: bine ataşate, solide.
Piept: larg, coborât.
Coadă: purtată pe spate, amplasată sus; atinge în înălţime nivelul craniului, de aceea are un aspect echilibrat.

Membre:
Membre anterioare: membre scurte, musculoase, cu osatură puternică, cât se poate de dreaptă, compatibilă cu pieptul larg şi coborât.
Umeri: bine ataşaţi, oblici.
Membre posterioare: scurte, musculoase, cu osatură puternică; văzute din spate sunt drepte; datorită părului abundent ele par masive.
Coapse: rotunjite, musculoase
Alură: mişcări armonioase, uniforme.

Robă
Păr: lung, des însă nu este creţ, prezintă subpăr; este admisă o uşoară ondulare; este recomandat să i se strângă părul de pe cap pentru a nu se ivi probleme oculare.
Culoare: sunt admise toate culorile.

Talie şi greutate
Înălţimea la greabăn: nu trebuie să depăşească 26,7cm. Tipul şi caracteristicile rasei sunt de mare importanţă şi nu trebuie să fie modificate.
Greutate: Are de la 4,5 la 8,1 kilograme. Greutatea ideală este cuprinsă între 4,5 şi 7,3 kilograme.
Defecte: Orice abatere de la standard se consideră defect şi se penalizează în funcţie de gravitatea abaterii respective.
N.B. Masculii trebuie să aibă două testicule normal dezvoltate, complet coborâte în scrot.