Browsing Category

Rase

Rase

Ciobănescul Românesc de Bucovina – un “dulău” sentimental (III)

Membre: cu osatură puternică.
Membre anterioare:
Vedere de ansamblu: văzute din profil și din față, membrele au aplomburi bune.
Umeri: omoplați lungi, puternici și oblici, bine prinși, foarte musculoși. Angulație scapulo-humerală de circa 100-110° .
Braț: potrivit de lung și foarte musculos.
Coate: bine apropiate la corp, se mișcă cu ușurință.
Antebraț: puternic și nu prea lung.
Carp: solid.
Metacarpiene: scurte, văzute din profil sunt ușor înclinate.
Labe anterioare: de formă ovală, compacte și puternice, cu unghii de culoare neagră sau cenușie.

Citește tot articolul
Rase

Ciobănescul Românesc de Bucovina – un “dulău” sentimental (II)

Scurt istoric: Ciobănescul de Bucovina este o rasă naturală care sa format în arealul Carpaților, în Bucovina, mai exact în nord-estul României; această rasă a beneficiat de o atenție specială în ceea ce privește selecția și ameliorarea, ceea ce a condus la existența tipului actual; în această regiune, exemplarele acestei rase sunt utilizate cu mare succes la paza turmelor și a proprietății; acest câine mai este foarte cunoscut și sub denumirea de „dulău” sau „căpău”. Primul standard a fost redactat în 1982 și reactualizat în 2001 de către Asociația Chinologică Română. Standardul actual, datând din 29.03.2002, a fost redactat și actualizat în conformitate cu modelul stabilit de Adunarea Generală F.C.I. de la Jerusalem în 1987.

Citește tot articolul
Rase

Ciobănescul Românesc de Bucovina – un “dulău” sentimental (I)

“Câinii bărbați”! Așa sunt denumiți în balada populară “Miorița” maiestuoșii ciobănești românești. Cine a văzut măcar o dată în viață un exemplar de ciobănesc românesc, fie el Carpatin, Mioritic sau de Bucovina, a rămas plăcut impresionat de masivitatea și de trăsăturile lor ce încă mai poartă însemnele istoriei. Nu putem vorbi despre trecutul românilor fără să nu facem referire la ciobănescul românesc, adânc ancorat în trecutul acestor pământuri, veșnic protector al gospodăriilor, al turmelor de oi sau a cirezilor de vite.

Citește tot articolul
Rase

Fox Terrier cu păr sârmos (III)

Dresajul specific rasei Fox Terrier
Fox Terrierul este un câine de companie, activ și plin de energie, foarte afectuos și protector. De asemenea, are un puternic instinct al vânătorii și un caracter nervos, trăsături ce îl determină să urmărească tot ce mișcă.

În cazul acestei rase, predresajul trebuie început pe la vârsta de trei-patru luni. Fiind un câine foarte inteligent, Fox Terrierul înțelege și învață repede orice comandă. Pentru a avea așadar o relație armonioasă cu un Fox Terrier, trebuie să îl educați, iar socializarea reprezintă un factor important în acest sens. Educația presupune însă parcurgerea mai multor etape. În primul rând, câinele trebuie plimbat prin zone foarte aglomerate, pentru a cunoaște cât mai multe exemplare canine. Apoi, fiind un câine de vânătoare și având o puternică personalitate, Fox Terierrul trebuie ținut în lesă și plimbat de cel puțin trei ori pe zi, pe distanțe lungi, de 1-3 km.

Citește tot articolul
Rase

Fox Terrier cu păr sârmos (II)

Standardul rasei
Standard FCI nr. 169
Clasificare FCI: grupa a III-a, secțiunea I
Origine: Marea Britanie
Utilizare: câine de vânătoare

ASPECT GENERAL: câine activ și plin de energie. Osatură și forță într-un volum mic, dar niciodată greoi sau grosolan. Conformația lui prezintă un echilibru perfect și aceasta, în special, referitor la proporțiile relative ale craniului și ale botului. Înălțimea la grabăn și lungimea corpului (măsurată de la vârful articula ției scapularo-humerale până la punctul cel mai proeminent al fesei) sunt aproximativ egale.

COMPORTAMENT: activ, plin de viață, intră în alertă la cel mai mic stimul. Prietenos, sociabil, plin de inițiativă.

Citește tot articolul
Rase

Fox Terrier cu păr sârmos (I)

Una dintre cele mai vechi rase de Terrieri, Fox Terrierul a fost cunoscută încă de la apariția sa ca un aliat de nădejde al omului la vânătoare. Sută la sută “patent englezesc”, rasa a cunoscut o răspândire mondială, fiind una dintre primele rase de câini introduse și în țara noastră. M rturie stau cataloagele expozițiilor canine organizate la începutul secolului XX, în România, și mă refer aici la catalogul expoziției de la Timișoara din 1921, în care Fox Terrierii cu păr sârmos erau foarte bine reprezentați.

Considerații istorice
Ca și în cazul altor multe rase, și originea Fox Terierului rămâne un subiect permanent de discuție pentru marii specialiști ai raselor canine. Teoria cea mai plauzibilă este aceea că această rasă destul de veche este urmașul terrierului sârmos Black and Tan din Wales și a altor câteva rase, cum ar fi terrierii cu păr aspru din regiunile Durham și Derbyshire din Marea Britanie, Teckelul, Fox Hound-ul și chiar Beagle-ul.

Citește tot articolul
Rase

CIOBĂNESC ROMÂNESC MIORITIC (III)

Ciobănescul mioritic, în opinia arbitrului Dr. Cristian VÂNTU, arbitru chinolog internațional

Cu siguranță cel mai popular și mai spectaculos Ciobănesc românesc, care a avut o regretabilă perioadă de stagnare în ceea ce privește selecția, se află din nou pe o pantă ascendentă. Dacă în anii ’80 aspectul impresionant dat de roba acestui câine era suficient pentru a-i permite să se impună în fața ochilor mai puțin „educați” ai iubitorilor de câini din acea perioadă, în deceniul ce a urmat, lipsa coordonării eficiente a selecției a dus la formarea unor populații distincte, dezvoltate în jurul celor mai importante centre de creștere. Dacă se putea vorbi despre o suficientă omogenitate în cadrul fiecărei populații, cu certitudine nu se putea afirma acest lucru despre rasă ca întreg. Talia și tipul părului distingeau diversele „varietăți” cum se spunea la acea vreme.

Citește tot articolul
Rase

Ciobănesc românesc mioritic (II)

Standardul rasei
Origine: România
Utilizare: Este un excelent câine de turmă, paznic incoruptibil și un minunat câine de însoțire.
Clasificare FCI: Grupa I Câini ciobănești și de cireadă (fără câinii de cireadă elvețieni).
Secțiunea 1.1: Câini ciobănești.
Fără probă de lucru.

SCURT ISTORIC: Ciobănescul Mioritic a fost selecționat dintr-o rasă naturală, existentă în Carpați, principalul motiv fiind utilitatea. Grație aspectului viguros, această rasă are mulți amatori în România. Standardul a fost redactat de către Asociația Chinologică Română în 1981.
Comisia tehnică A.Ch.R. a adaptat și revizuit standardul la 29 martie 2002, în conformitate cu modelul stabilit de F.C.I. la Jerusalem.

Citește tot articolul
Rase

Ciobănesc românesc mioritic (I)

Considerații istorice cu privire la originea Ciobăneștilor românești
Există opinia că Mioriticul ar fi fost adus de tătari în nordul Mării Negre și în zona hanatelor tătărăști, de unde s-ar fi răspândit în Moldova. Odată cu pătrunderea triburilor civilizației kurganelor în spațiul Old European Civilization – numit astfel de Marja Gimbutas – are loc o transformare a vechii Europe. Potrivit autoarei amintite, popoarele care au articulat și vehiculat cultura tumulilor nu pot fi decât proto-indo-europene, iar în ultimele faze ale dispersiunii, indo-europene.

Deși n-au putut niciodată să renunțe la produsele agricole, popoarele indoeuropene au dezvoltat cu precădere o economie pastorală. În același timp, nu există nici o îndoială că odată cu aceste popoare migrează și niște câini mari, lățoși, strămoșii direcți ai Mioriticului, ceea ce explică asemănările cu Ciobănescul Rusesc de Sud, dar și cu Irish Wolfhound, care este creat de alți indo-europeni, de către celți.

Citește tot articolul
Rase

Ciobănescul românesc carpatin (III)

DEFECTELE ELIMINATORII:
❖ exemplare agresive, temătoare sau apatice;
❖ exemplare clar atipice, cu aspect ce aminteşte de acela al molossoizilor;
❖ lipsa unui P3 şi a unui alt dinte, lipsa unui canin, lipsa unui P4, lipsa unui molar sau lipsa a trei dinţi sau a mai multora (fără PM1);
❖ prognatism superior; prognatism inferior, muşcătură în cleşte;
❖ osatură foarte fină;
❖ cutie toracică insuficient dezvoltată;
❖ lipsa subpărului, păr altfel decât scurt pe cap şi pe feţele anterioare ale membrelor, păr creţ sau grifonat, păr sârmos, păr lung, moale, mătăsos, formând cărare pe la mijlocul spatelui;
❖ depigmentare importantă a pleoapelor, a trufei, a pielii sau a buzelor;
❖ heterocromie oculară (ceacâr);
❖ culoare maro, tigrat, galben sau bălţat cu aceste culori;
❖ exemplare adulte cu o talie sub 62 cm la masculi şi sub 58 cm la femele.

Citește tot articolul