Ciobănescul mioritic, în opinia arbitrului Dr. Cristian VÂNTU, arbitru chinolog internațional
Cu siguranță cel mai popular și mai spectaculos Ciobănesc românesc, care a avut o regretabilă perioadă de stagnare în ceea ce privește selecția, se află din nou pe o pantă ascendentă. Dacă în anii ’80 aspectul impresionant dat de roba acestui câine era suficient pentru a-i permite să se impună în fața ochilor mai puțin „educați” ai iubitorilor de câini din acea perioadă, în deceniul ce a urmat, lipsa coordonării eficiente a selecției a dus la formarea unor populații distincte, dezvoltate în jurul celor mai importante centre de creștere. Dacă se putea vorbi despre o suficientă omogenitate în cadrul fiecărei populații, cu certitudine nu se putea afirma acest lucru despre rasă ca întreg. Talia și tipul părului distingeau diversele „varietăți” cum se spunea la acea vreme.
În prezent, așa cum am amintit mai sus, lucrurile s-au ameliorat; aș putea spune că mioriticul a ajuns la o evidentă omogenitate, însă cel mai îmbucurător lucru în opinia mea este că majoritatea crescătorilor importanți știu ce vor și, în sfârșit, vor același lucru. Evrika! Idealul este același pentru toți! A fost mai dificil și a durat mai mult să ne punem de acord în privința „tipului”, însă eu cred că de acum lucrurile intră pe făgașul firesc al selecției, valabil pentru orice rasă.
Problemele care încă pot fi constatate în ring țin tot de trecut și, de cele mai multe ori, trădează ascendența exemplarelor. Lipsa congenitală a cozii, cu mândrie motivată: „așa este și tatăl, imediat am să vi-l prezint” sau depigmentările totale ale trufei și irisului sunt dovezi certe ale nepriceperii în selecție sau, mai grav, ale unei perseverențe în greșeală. Lipsuri dentare se constată numai în ceea ce privește insignifiantul, dar faimosul PM-1 și, personal, nu consider ca acest lucru să fie o problemă. Mușcătura însă este de multe ori „în clește” sau în foarfece foarte strânsă, iar acest aspect trebuie să intereseze pe viitor. O altă problemă frecvent întâlnită la toți câinii de acest tip, nu numai la mioritic, este frontul îngust cu coate apropiate și evident cu rotirea spre exterior a labelor (poziția panarda), aspect asociat de cele mai multe ori cu apropierea jareților și rotirea spre exterior a labelor membrelor posterioare, „coate de vacă”. Părul mătăsos și lipsa subpărului trebuie, de asemenea, să preocupe, pentru că, deși extrem de frumos, mioriticul rămâne un ciobănesc. Din fericire sunt tot mai puțin frecvente problemele de temperament și aici mă refer la agresivitate, căci foarte rar am văzut exemplare timide. Cu toate acestea, având în vedere poziția actuală a FCI, adaptată evident legislației europene, trebuie eliminate definitiv manifestările de agresivitate.
Cum alegem un mioritic de calitate
Alegerea unui Ciobănesc românesc mioritic de calitate este condiționată de cunoașterea standardului rasei, ce poate fi realizată, evident, prin consultarea literaturii de specialitate, dar mai ales prin participarea la expozițiile chinologice unde, din fericire, se prezintă din ce în ce mai multe exemplare. Cunoașterea standardului, dar și comentariile arbitrilor referitoare la fiecare exemplar în parte, vă asigură baza informațională necesară alegerii unui pui de calitate.
Din nefericire, în prezent se comercializează foarte multe exemplare a căror calitate nu poate fi apreciată, din simplul motiv că proprietarii acestora nu dețin acte ce fac referire la ascendența puilor. În aceste condiții, cumpărătorul își asumă riscul de a achiziționa, la un preț atractiv, un cățel frumos, dar care, în timp, se dovedește a fi atipic rasei. Tocmai de aceea, înainte de a achiziționa un mioritic, vă recomandăm să luați legătura cu asociațiile chinologice și crescătorii interesați de ameliorarea rasei.
Înainte de toate însă trebuie să înțelegeți ce presupune deținerea unui asemenea exemplar. Orice viitor proprietar trebuie să știe că un mioritic are nevoie de spațiu, de mișcare și că apartamentul nu este nici pe departe locul potrivit pentru creșterea unui astfel de câine. În plus, mioriticul trebuie hrănit corespunzător necesităților specifice taliei și etapei de dezvoltare, iar hrana trebuie aleasă la sugestia medicului veterinar. Mai mult decât atât, viitorul proprietar trebuie să înțeleagă că timpul pe care îl alocă îngrijirii și educării mioriticului este foarte important.
Considerăm că perioada potrivită pentru cumpărarea unui mioritic este atunci când acesta are șapte-opt săptămâni, este deja deparazitat, vaccinat, tatuat și este înregistrat în Cartea de Origini Română. Conformația anatomică și caracterul constituie criterii la fel de importante. În privința celei dintâi, esențiale sunt armonia generală și aplomburile. Sunt de dorit cățeii robuști, cu torace bine dezvoltat, cu osatură puternică și cap „mai greu”. Armonia corporală trebuie să se regăsească și într-o mișcare liberă și degajată. Mișcarea cățeilor este ușor dezordonată, dar acest lucru nu trebuie să însemne o deviere a membrelor din plan.
Capul îl apreciem când este masiv, iar botul puternic. Dantura trebuie să fie corectă și completă. Urechile de formă triunghiulară, corect prinse, trebuie să fie suficient de mari pentru a acoperi obrajii. Sunt de dorit ochii de culoare închisă. Blana trebuie să fie abundentă atât pe cap, pe corp cât și pe membre, să fie albă cu pete gri sau negre, armonios dispersate pe fond. Foarte importantă este, în opinia noastră, masca de culoare ce acoperă capul. Coada, prinsă destul de sus, în poziție de repaus trebuie să ajungă până la jaret. În ceea ce privește caracterul, putem spune că mioriticul este un câine cu un temperament vioi. Se integrează perfect în familie și iubește copiii.
Și totuși nu putem trece cu vederea faptul că de foarte multe ori cățelul este cel care își alege stăpânul. Pentru că puii de mioritici sunt irezistibili, cei interesați să adopte un astfel de exemplar nu reușesc să ia o decizie obiectivă. De altfel, viitorii stăpâni trebuie să se hotărască de la început ce își doresc: un companion pentru familie și un paznic al curții sau/și un viitor campion al expozițiilor chinologice. Cunoscând dorințele cumpărătorilor, crescătorul are obligația de a le recomanda exemplarul potrivit și de a-i informa cu privire la potențialului cățelului ales. Celor care doresc să achiziționeze un cățel promițător, cu a cărui valoare să se mândrească în expozițiile canine, le recomandăm să se informeze îndeaproape înainte de a lua decizia de a-l adopta.
