Carpatinul este un câine masiv, de talie mare, derivând din Canis Familiaris Matris Optimae, folosit de ciobanii români din munții Carpa]i de multe secole. Este calm și echilibrat din fire, dar irezistibil în teritoriul său de acțiune. Are un fizic rezistent și constituție robustă. Impresia generală este a unui câine viguros, impunător, semeț și foarte agresiv la nevoie. Nu aparține categoriei de câini molossoid.
Fără a fi câini sângeroşi, dresaţi pentru lupte, Ciobăneştii Carpatini se luptă la nevoie cu adversari de o talie şi o greutate de 2-10 ori mai mare decât a lor. Se poate spune că se nasc şi cresc cu simţul datoriei până la sacrificiu. Ei însoţesc întotdeauna turmele şi ciobanii fără să fie stimulaţi cu biciul, precum în cursele de câini nordici, îndurând zile în şir condiţii extrem de dure (ploaie, frig, foame etc). Înfruntă deopotrivă ceata de lupi, ursul sau prădători din rândul oamenilor, dar se dovedesc nebănuit de supuşi şi blânzi cu turmele şi stăpânii lor, ori cu copiii.
Rasa, selecţionată în decursul a sute de ani de către ciobanii din Munţii Carpaţi, este reprezentată de exemplarele care au o textură a părului compusă din subpăr moale şi des şi păr tector semiaspru; împreună formează o îmbrăcăminte abundentă, protejând animalul de frig, dar şi de umezeala produsă de ploaia şi ninsorile la care de regulă este expus. Ansamblul de păr şi subpăr este mai lung în jurul gâtului – coama – şi pe partea din spate a membrelor. Culoarea este cenuşie, sur-lupie sau vânătă, uneori cu spicul părului negru sau cu masca neagră; poate avea marcaje albe pe cap, piept sau membre, fără ca aceste marcaje să fie predominante. Nu este o rasă molossoidă.
Originile rasei
Ciobănescul Românesc Carpatin este un câine de zonă alpină selecţionat dintr-o rasă endemică existentă în spaţiul Carpato – Danubian. Ciobănescul Carpatin se găseşte cu preponderenţă în zona Munţilor Călimani şi Rodnei precum şi în zonele adiacente: Bistriţa Năsăud, Neamţ, Valea Bistriţei Moldoveneşti (de la izvoare până la Buhuşi), Mureş, Valea Dornei, Valea Bistriţei Aurii. De asemenea, efective semnificative găsim şi în următoarele zone: Argeş, Prahova, Dâmboviţa şi Bucureşti. Câinii ciobăneşti din zona Rucăr, reprezintă un soi de strămoşi ai Ciobănescului Carpatin şi conservă caracterele descrise în Standardul făcut de Institutul Zooveterinar din Bucureşti în 1934, discutat de specialiştii vremii în revista “Carpaţii”. Câinii din zona Rucăr sunt un fel de carpatini suri arhaici.
În urma studiului realizat asupra câinilor ciobănesti româneşti existenţi, Institutul Naţional Zootehnic a ajuns la concluzia că, cel mai reprezentativ tip de câine ciobănesc românesc este derivat din ramura de câini preistorici denumită “Canis matris optimae“ despre care se precizează că a trăit în epoca bronzului şi este considerat strămoş al tuturor câinilor ciobăneşti actuali“.
STANDARDUL RASEI
ORIGINE: ROMÂNIA
UTILIZARE: Câine ciobănesc utilizat de secole de către ciobanii români din Carpaţi pentru paza turmelor, fiind în acelaşi timp şi un excelent câine de pază.
CLASIFICARE FCI: Grupa I
Câini ciobăneşti şi de cireadă (fără câinii de cireadă elveţieni)
Sectiunea 1.1 – Câini ciobănești
Fără probe de lucru.
SCURT ISTORIC: Primul standard a fost redactat în 1934 de către Institutul Naţional de Zootehnie. Acest standard a fost modificat şi reactualizat în 1982, 1999 şi 2001 de către Asociaţia Chinologică Română.
La 30.03.2002 Comisia Tehnică a A.Ch.R a adoptat standardul în conformitate cu modelul propus de Federaţia Chinologică Internaţională.
ASPECTUL GENERAL: câine ciobănesc de talie destul de mare, agil, niciodată greoi, aspectul general fiind acela al unui câine viguros; corp rectangular, crupa lată, uşor înclinată, cutie toracică amplă şi înaltă, umăr lung şi uşor înclinat; dimorfismul sexual este bine marcat, masculii trebuind să fie mai înalţi şi mai puternici decât femelele.
