Sfaturi Practice

Cum primim în casă un căţel ? (II)

Unde va dormi?
Oriunde ai hotărât că va dormi, trebuie să-i aranjezi un culcuş care să-i fie confortabil şi să-i dea senzaţia de protecţie. Mângâie-l din când în când pentru a-ţi face simţită prezenţa.
Dacă plânge sau latră nu-i da atenţie. Nu trebuie să înveţe că te duci la el doar când face asa. Dacă îl vei mângâia doar când e liniştit, va întelege că acesta este modul în care îţi poate atrage atenţia.
Nu-i da atenţie toată ziua; mai lasă-l singur în cameră din când în când.

Cum îl educăm să-şi facă nevoile „acolo unde trebuie”?
Du căţelul la plimbare după fiecare masă, dupa ce a dormit sau s-a jucat, încercând să–i stabileşti un program cu ore fixe de plimbare.
Dupa ce şi-a făcut nevoile unde trebuia, premiaţi-l cu un “bravo!” sau cu ceva bun de mâncare. Nu uita să strângi murdăria făcută de căţelul tău pe stradă.

Dacă şi-a făcut nevoile în casă, curăţă locul foarte bine folosind un produs dezinfectant (nu utiliza produse cu clor sau amoniac), apoi freacă-l cu alcool de 95o. Astfel, nu vor mai rămâne urme de urină sau fecale care să-l stimuleze să mai facă în acelaşi loc.

Pedepsiţi căţelul pentru că a făcut în casă doar dacă l-ai prins asupra faptului. Dacă-l pedepseşti după, nu vei face altceva decât să-l sperii. Nu-i administra pedepse fizice şi nu-l pune cu botul în urină.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești mancare pentru pisici sterilizate, dar și acvarii completeplante pentru acvariu sau hrană pentru pești.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și