Scurt istoric al rasei
„În zori de zi mânau cirezile; la prânz se întorceau şi trăgeau de roata de la putinei ajutând la facerea untului; la amiază mânau din nou cirezile şi după cină se întorceau în ogradă pentru a păzi oile, puii, gâştile şi porcii. Ultimul lucru pe care-l făceau înainte de a se culca era să îl ajute pe stăpânul Irlandez să-şi dea jos pantalonii!” Astfel sună descrierea unui Kerry Blue Terrier, descriere făcută de un crescător al acestei rase în anul 1924.
Originea Kerry Blue Terrierului se pierde în negura timpului. Nimeni nu poate afirma cu exactitate când şi cum a luat naştere această rasă. Cel mai la îndemână lucru este să plecăm urechea la legendele născute pe seama „albăstruiului” Terrier şi să tragem singuri concluziile. Se spune că în perioada în care doar nobilii irlandezi îşi permiteau să vâneze cu Ogari irlandezi (Irish Wolfhounds), ţăranii au dezvoltat rasa Kerry Blue Terrier, cu scopul de a o folosi la braconaj.
Existau speculaţii comform cărora Ogarul irlandez ar fi fost împerecheat cu terrierii existenţi în Irlanda, astfel luând naştere Kerry Blue Terrierul. Dar care dintre terrieri a stat la baza acestei rase? Să fie oare vorba despre Terrierul englez, Terrierul irlandez sau Soft Coated Wheaten Terrier? Este evident că ţăranii irlandezi au folosit Kerry Blue Terrierul pentru a bracona dar şi pentru a le fi de folos în îndeplinirea altor activităţi gospodăreşti.
P: www.proferma.ro produse profesionale pentru fermieri! La noi găsești hrană pentru cai dar și hranitor porci, hranitoare pasari curte sau adapatori vaci.