Comportament/Temperament:
specific clasei Terrierilor; expersia – cel mai important factor – trebuie să fie pătrunzătoare şi alertă.
Cap: prezintă mult păr; masculii trebuie să aibă capul mai puternic şi mai bine muscularizat decât femelele.
Regiune craniană
Craniu: puternic, bine proporţionat.
Stop: foarte puţin pronunţat.
Este evident că acest terrier „arlechin” este echivalentul a ceea ce astăzi cu- noaştem sub denumirea de Kerry Blue Terrier. Unii cercetători ai rasei afirmă că aceasta are la bază Soft Coated Wheaten Terrierul.
În Anglia, Kerry Blue Terrierul a apărut pentru prima dată în anii 1920, fiind recunoscut doi ani mai târziu. În America de Nord rasa a apărut ceva mai devreme, prin 1918-1919, urmând ca în 1920 să înceapă să participe în competiţiile canine.
Scurt istoric al rasei
„În zori de zi mânau cirezile; la prânz se întorceau şi trăgeau de roata de la putinei ajutând la facerea untului; la amiază mânau din nou cirezile şi după cină se întorceau în ogradă pentru a păzi oile, puii, gâştile şi porcii. Ultimul lucru pe care-l făceau înainte de a se culca era să îl ajute pe stăpânul Irlandez să-şi dea jos pantalonii!” Astfel sună descrierea unui Kerry Blue Terrier, descriere făcută de un crescător al acestei rase în anul 1924.
În urmă cu vreo trei ani, am auzit pentru prima oară vorbindu-se de „vânătoarea” de trufe. „Cum o mai fi şi asta? Că doar, din cunoştinţele mele, trufele sunt nişte ciuperci – scumpe, rare şi, mai ales, foarte gustoase. Oare cum pot fi …vânate?” m-am întrebat în sinea mea, uimită de aceast nou „sport” de care habar nu avusesem până atunci.
Mai târziu, am avut plăcerea de a viziona pe un binecunoscut canal TV, un reportaj filmat în Franţa despre câinii folosiţi la căutarea trufelor. Am descoperit că există şi competiţii foarte bine organizate care au ca subiect „vânarea” acestor „diamante negre” (cum mai sunt denumite trufele).
Alergiile la câini sunt din ce în ce mai frecvente în rândul populaţiei umane, şi este îngrijorător atunci când un proprietar care îşi iubeşte foarte mult câinele ajunge să manifeste simptome din ce în ce mai puternice de alergie la acesta şi trebuie să se decidă între a păstra câinele şi a suferi de pe urma acestuia şi a-l da în îngrijire unei alte familii. Din fericire, în zilele noastre, există din ce în ce mai multe alternative, astfel încât să nu trebuiască să ajungeţi să luaţi o astfel de decizie neplăcută.
Dotat cu un miros excelent, Goldenul nu se dădea bătut pânu nu găsea prada, ascunsă chiar şi în cel mai dosnic tufiş! Pe lângă vânătoare, o dată cu trecerea timpului, Goldenul a început să fie utilizat cu foarte mare succes şi în alte activităţi: căutare şi salvare (search&rescue), însoţitor al persoanelor cu handicap (locomotor, vizual, auditiv), depistarea stupefiantelor sau substanţelor explozive. Nici sporturile canine nu-i sunt străine acestei rase, competiţii precum Agility, Obedience sau Field Trial numărându-se printre preferatele sale.
Golden retrievereul este un excelent câine de companie, potrivit familiilor cu copii. Este un câine inteligent, afectuos, plin de viață și ușor de dresat. Pe lângă faptul că, inițial, rasa a fost intens folosită la vânătoare, Goldenul a fost antrenat și pentru a însoți persoanele cu dizabilități locomotorii, vizuale sau auditive dar și pentru detectarea substanțelor stupefiante și în acțiuni de căutare și salvare.
Câinele se află în faţa ta! Cum reacţionează?
Dacă stai pe loc sau te dai înapoi privindu-l în ochi, va crede că-l provoci. De asemenea, va citi pe faţa ta teama şi va reacţiona violent.
Dacă ţipi sau gesticulezi nervos nu vei face decât să-l instigi la agresivitate.
Dacă fugi, va încerca cu siguranţă să te urmărească.
Nu încerca să te repezi spre el, unii câini pot lua acest gest ca pe o joacă, alţii ca pe o ameninţare.
Îţi este frică să mai ieşi afară ca să nu dai nas în nas cu un câine care rătăceşte pe stradă? Ai impresia că toţi câinii au ceva cu tine deoarece când treci pe lângă ei devin deodată agresivi şi irascibili? Pentru a-ţi învinge teama, trebuie să înţelegi că ai de a face cu un animal cu personalitate şi nu cu un monstru agresiv care nu face decât să se gândească cum să atace şi să muşte oamenii.
De asemenea, s-a constat, tot la masculii castraţi, şi diminuarea mirosului neplăcut al urinei, toate aceste avantaje, împreună cu scăderea importantă a incidenţei afecţiunilor aparatului genital în urma sterilizării, făcând mult mai uşoară îngrijirea unui animal castrat decât cea a unuia nesterilizat.