Prin aspectul său unic, prin curajul de care dă dovadă – indiferent dacă este uriaş, mijlociu, pitic, negru sau sare şi piper, “mustăciosul” Schnauzer te cucereşte cât ai clipi! Dacă în trecut, prin secolul al XVI-lea, pe vremea când însoţea negustorii din landurile nemţeşti în peregrinările lor aducătoare de profit, temperamentul său era mai rezervat, acum, în zilele noastre, Schnauzerul a devenit un bărbos dulcic şi afectuos nevoie mare! Reprezentant de marcă al grupei a II-a FCI, Schnauzerul este, în acelaşi timp, un veritabil paznic dar şi un extraordinar câine de companie.
Scurt istoric al rasei
Cea mai renumită rasă germană, Schnauzerul, a apărut în secolul al XVI-lea, fiind semnalată pentru prima dată în sudul Germaniei, în landurile Bavaria şi Bade Wurttemberg. Imaginea Schnauzerilor apare în câteva opere de artă ale acestei perioade. În Mecklenborg, Germania, există o statuie înfăţişând un vânător cu un Schnauzer ghemuit la picioarele sale. Acest câine mai apare şi în statuia ”The Night Watchman” care datează din 1620 şi care se află în Stuttgard, Germania. În secolul al XVI-lea, negustorii foloseau Schnauzerii pentru a le păzi marfa în timp ce călătoreau prin ţară.
Cuvântul “Schnauzer” apare în literatura de specialitate pentru prima dată în 1842 când a fost utilizat ca sinonim pentru Pinscherul sârmos. A fost acceptat ca rasă pură, individuală, în jurul anului 1850. Fityinger, un zoolog vienez (1802-1884), a descris această rasă ca o încrucişare între Dog de Bologne şi Spitz. O încrucişare ulterioară între Black Poodle German, Wolf Spitz şi German Pincher a dus la formarea acestei rase, descrisă ca având faţa acoperită cu păr lung, care-i înconjoară botul ca o barbă, urechile şi coada fiind cupate.
Este cunoscut faptul că nemţii au început să folosească aceşti câini în poliţie, în jurul anului 1914. De asemenea, Schnauzerii au fost întrebuinţaţi de Crucea Roşie în timpul primului război mondial şi de Armata Germană în curierat. Din Schnauzerul Standard s-au dezvoltat Schnauzerul uriaş – Riesenschnauzer – şi cel pitic – Zwergschnauzer.
Schnauzer uriaş – Riesenschnauzer
Scurt istoric al rasei: la origini, Schnauzerul uriaş a fost utilizat la mânatul vitelor, în regiunile din Sudul Germaniei, mai precis din Bavaria. Către sfârşitul secolului al XIX-lea, crescătorii pasionaţi au realizat că aceştia au capacităţi de lucru remarcabile şi un caracter valoros. Din 1913, rasa a fost înregistrată în Carte de Origini, iar în 1925 a fost oficial recunoscută drept câine de lucru. În limba germană “schnauzer” înseamnă ”mustăcios”. Acest nume a fost ales datorită botului şi a mustăţilor care atrag imediat atenţia. Schnauzerul uriaş este cel mai mare dintre cele trei rase Schnauzer.
Standard FCI nr.181/18.04.2007
Ţara de origine: Germania.
Data publicării standardului original aflat în vigoare: 06.03.2007.
Utilizare: câine utilitar şi de companie.
Clasificare FCI: grupa a 2 – a Pinscher şi Schnauzer, rase molossoide – Ciobăneşti elveţieni – câini de turmă şi alte rase; secţiunea 1 Pinscher şi câini de tip Schnauzer; cu probă de lucru.
Aspect general: câine mare, puternic, mai degrabă îndesat decât slab; o copie mai mare şi mai puternică a Schnauzerului standard; câine calm, pregătit oîn orice moment să se apere, a cărui apariţie impune respect.
Proporţii importante: construcţie pătrăţoasă în care înălţimea la greabăn este apoximativ egală cu lungimea corpului; lungimea capului (măsurată din vârful nasului până la occiput) corespunde cu jumătate din lungimea liniei superioare (măsurată de la greabăn până la inserţia cozii).
Temperament/Comportament: caracteristicile tipice ale acestui câine stau la baza firii sale, precum şi temperamentul şi neclintita sa loialitate faţă de stăpân; are organele de simţ foarte bine dezvoltate, este inteligent, uşor de educat, puternic, rezistent, rapid, rezistent la variaţiile de temperatură dar şi la boli; abilitatea sa înnăscută de a rezista la efort precum şi încrederea în sine îl transformă într-un veritabil companion, un câine sportiv şi utilitar de mare valoare.
Cap
Regiune craniană:
Craniu: puternic, lung, fără ca protuberanţa occipitală să fie pronunţată; capul trebuie să fie în armonie cu forţa câinelui; fruntea este teşită, fără pliuri şi paralelă cu puntea nazală.
Stop: bine pronunţat datorită sprâncenelor.
Regiune facială:
Trufă: bine dezvoltată, cu nări mari, întotdeauna de culoare neagră.
Bot: se termină abrupt; punte nazală dreaptă.
Maxilare/Dinţi: muşcătură în foarfece (42 de dinţi); muşchii masticatori foarte bine dezvoltaţi; fără ca linia abrajilor să strice forma rectangulară a capului (cu barbă).
Ochi: medii ca mărime, ovali, închişi la culoare, cu o expresie vioaie, îndreptaţi spre înainte; pielea din jurul ochilor este bine întinsă.
Urechi: căzute, prinse sus, în formă de V; linia interioară a urechilor stă lipită de obrajii câinilor; nu au cute, stau îndoite spre înainte, pliate paralel; nu trebuie să depăşească vârful craniului.
Gât: puternic, musculos, frumos arcuit, unindu-se armonios cu linia umerilor, bine construit, slab în armonie perfectă cu forţa animalului şi faţa câinelui; pielea gâtului este subţire, întinsă, fără salbă.
Corpul:
Linia spatelui: este înclinată de la greabăn spre baza cozii.
Greabăn: formează cel mai înalt punct al liniei spatelui.
Spate: puternic, scurt, bine alcătuit.
Şale: scurte, puternice, adânci; distanţa dintre ultimele coaste şi şolduri este scurtă, ceea ce dă câinelui un aspect compact.
Crupă: uşor rotunjită, şi se îmbină armonios cu coada.
Piept: moderat de lat, de formă ovală, ajungând până în dreptul coatelor; în partea superioară se poate observa uşor punctul sternului.
Linia inferioară: flancurile nu sunt prea ridicate, formând o linie curbă cu regiunea ventrală a cutiei toracice.
Coada: naturală.
Membre
Tren anterior: privite din faţă, membrele anterioare sunt puternice, drepte, paralele; privite din lateral sunt drepte.
Umeri: au muşchii bine dezvoltaţi, de ambele părţi ale omoplaţilor, care se întind către vertebrele toracice; bine articulaţi, având o linie cât mai înclinată, umerii formează un unghi de aproximativ 50 de grade cu linia umerilor.
Antebraţ: strâns lipit de corp, musculos, formând un unghi de 95-105 grade cu linia umerilor.
Coate: ţinute aproape de corp, fără să fie răsucite spre interior sau spre exterior.
Braţ: privit din lateral, trebuie să fie perfect drept, puternic dezvoltat, foarte musculos.
Articulaţie carpiană: puternică, fermă, foarte puţin proeminentă.
Labe: scurte, rotunde, pernuţe puternice; degete ţinute strâns lipite (labe de pisică), gheare scurte, de culoare închisă.
Tren posterior: privite din lateral, membrele posterioare au o linie oblică;m privite din spate, sunt paralele, dar nu apropiate.
Crupa: moderat de lungă, lată, musculoasă.
Jareţi: nu trebuie să fie răsuciţi spre exterior sau spre interior.
Metatars: scurt, aşezat vertical pe pământ.
Labe: degete scurte, arcuite, strânse; gheare scurte, negre.
Alură: câine elegant, independent, agil, cu un corp atletic, flexibil; când fuge, îşi aruncă membrele anterioare în faţă, cât mai departe posibil, cele posterioare fiind folosite pentru direcţionare; unul dintre membrele anterioare de pe o parte laterală a corpului se mişcă spre înainte în acelaşi timp cu cel posterior aflat pe partea opusă; spatele, ligamentele şi articulaţiile sunt ferme.
Piele: bine întinsă pe tot corpul.
Roba: părul trebuie să fie aspru, sârmos, foarte des; alcătuită din subpăr des şi păr, nu foarte scurt, strâns lipit de piele; păr sârmos, suficient de lung, permiţând verificarea uşoară a texturii; nu este nici răvăşit, nici creţ; părul de pe membre şi de pe coadă nu este atât de lung ca cel de pe restul corpului; de asemenea, părul de pe frunte şi urechi este mai scurt; caracteristicile tipice sunt reprezentate de barba nu foarte mătăsoasă şi de sprâncenele bogate, care umbresc puţin ochii.
Culoarea: negru pur, cu subpăr negru şi sare-şi-piper. Atunci când sunt încrucişaţi doi Schnauzeri sare-şi-piper, scopul este obţinerea de exemplare cu roba umbrită moderat, pigmentată în nuanţele piperului, cu subpăr gri. Sunt permise toate nuanţele care umbresc roba, pornind de la gri închis, până la gri argintiu. La toate varietăţile coloristice trebuie să fie prezentă o mască de culoare închisă, care să se armonizeze perfect cu coloritul robei, accentuând trăsăturile feţei. Nu sunt de dorit marcajele de culoare deschisă pe cap, piept şi membre.
Dimensiunea şi greutatea
Înălţimea la greabăn: 60-70 de cm.
Greutatea: 35-47 de kg.
Defecte: toate excepţiile de la caracteristicile menţionate anterior sunt considerate defecte şi vor fi penalizate în funcţie de gravitatea lor. În special: capul prea mic sau prea scurt; craniul greu sau rotund; prezenţa pe pliuri ale pielii pe frunte; botul scurt, punctat sau mic; muşcătura de Pinscher; obrajii foarte pronunţaţi sau oasle obrajilor ieşite în relief; ochii prea deschişi la culoare, prea mari sau rotunzi; urechile prinse prea jos, prea lungi sau purtate greşit; gâtul prea subţire; gâtul cu salbă; spatele prea lung, prea mic sau prea moale; picioarele prea lungi; roba prea scurtă; prea lungă, moale, ondulată, mătăsoasă, albă sau cu pete, ori amestecată cu alte culori; subpărul de culoare brună; la exemplarele sare-şi-piper urme de culoare neagră pe spate; înălţimea câinelui depăşeşte sau este mai mică cu până la 2 cm faţă de valoarea indicată de standard.
Defecte grave: structură corporală uşoară sau care denotă stângăcie; exemplare prea scurte sau prea înalte pe picioare; mascul cu aspect de femelă sau invers; coate ieşite în afară; jareţii răsuciţi în interior; câinele depăşeşte sau este mai mic de înălţime decât precizează standardul cu mai mult de 2 cm, dar cu mai puţin de 4 cm.
Defecte care atrag descalificarea: malformaţii de orice fel; câinele nu este de tipul celui descris în standard; muşcătură defectuoasă; defecte privind structura corporală, culoarea şi textura robei; înălţimea câinelui este mai mică sau depăşeşte valoarea indicată de standard cu mai mult de 4 cm; timiditate, agresivitate, comportament exagerat de suspicios sau nervos.
N.B. Masculii trebuie să aibe două testicule aparent normale, complet coborâte în scot.
Schnauzer standard
Scurt istoric al rasei: iniţial, Schnauzerul standard a fost destinat vânătorii de şobolani fiind folosit cu precădere în grajdurile de cai. Chiar dacă în zilele noastre a devenit un animal de companie, Schnauzerul standard a rămas totuşi un paznic de nădejde. Deseori, acest câine era poreclit “Rattler”(de la englezescul “ratt” care înseamnă “şobolan”). Când în 1895 a fost înfiinţat Clubul de Schnauzeri şi Pinscheri, Schanuzerul standard a fost înregistrat sub denumirea de “Pinscher cu păr sârmos”.
Standard FCI nr.182/18.04.2007
Ţara de origine: Germania.
Data publicării standardului original aflat în vigoare: 06.03.2007.
Utilizare: câine utilitar şi de companie.
Clasificare FCI: grupa a 2 – a Pinscher şi Schnauzer, rase molossoide – Ciobăneşti elveţieni – câini de turmă şi alte rase; secţiunea 1 Pinscher şi câini de tip Schnauzer; fără probă de lucru.
Aspect general: câine de talie medie, puternic, cu o constituţie solidă şi robă aspră.
Proporţii importante: construcţie pătrăţoasă în care înălţimea la greabăn este apoximativ egală cu lungimea corpului; lungimea capului (măsurată din vârful nasului până la occiput) corespunde cu jumătate din lungimea liniei superioare (măsurată de la greabăn până la inserţia cozii).
Temperament/Comportament: caracteristicile tipice ale acestui câine stau la baza firii sale, precum şi temperamentul şi neclintita sa loialitate faţă de stăpân; are organele de simţ foarte bine dezvoltate, este inteligent, uşor de educat, puternic, rezistent, rapid, rezistent la variaţiile de temperatură dar şi la boli; abilitatea sa înnăscută de a rezista la efort precum şi încrederea în sine îl transformă într-un veritabil companion, un câine sportiv şi utilitar de mare valoare.
Cap
Regiune craniană:
Craniu: puternic, lung, fără ca protuberanţa occipitală să fie pronunţată; capul trebuie să fie în armonie cu forţa câinelui; fruntea este teşită, fără pliuri şi paralelă cu puntea nazală.
Stop: bine pronunţat datorită sprâncenelor.
Regiune facială:
Trufă: bine dezvoltată, cu nări mari, întotdeauna de culoare neagră.
Bot: se termină abrupt; punte nazală dreaptă.
Maxilare/Dinţi: muşcătură în foarfece (42 de dinţi); muşchii masticatori foarte bine dezvoltaţi; fără ca linia abrajilor să strice forma rectangulară a capului (cu barbă).
Ochi: medii ca mărime, ovali, închişi la culoare, cu o expresie vioaie, îndreptaţi spre înainte; pielea din jurul ochilor este bine întinsă.
Urechi: căzute, prinse sus, în formă de V; linia interioară a urechilor stă lipită de obrajii câinilor; nu au cute, stau îndoite spre înainte, pliate paralel; nu trebuie să depăşească vârful craniului.
Gât: puternic, musculos, frumos arcuit, unindu-se armonios cu linia umerilor, bine construit, slab în armonie perfectă cu forţa animalului şi faţa câinelui; pielea gâtului este subţire, întinsă, fără salbă.
Corpul:
Linia spatelui: este înclinată de la greabăn spre baza cozii.
Greabăn: formează cel mai înalt punct al liniei spatelui.
Spate: puternic, scurt, bine alcătuit.
Şale: scurte, puternice, adânci; distanţa dintre ultimele coaste şi şolduri este scurtă, ceea ce dă câinelui un aspect compact.
Crupă: uşor rotunjită, şi se îmbină armonios cu coada.
Piept: moderat de lat, de formă ovală, ajungând până în dreptul coatelor; în partea superioară se poate observa uşor punctul sternului.
Linia inferioară: flancurile nu sunt prea ridicate, formând o linie curbă cu regiunea ventrală a cutiei toracice.
Coada: naturală.
Membre
Tren anterior: privite din faţă, membrele anterioare sunt puternice, drepte, paralele; privite din lateral sunt drepte.
Umeri: au muşchii bine dezvoltaţi, de ambele părţi ale omoplaţilor, care se întind către vertebrele toracice; bine articulaţi, având o linie cât mai înclinată, umerii formează un unghi de aproximativ 50 de grade cu linia umerilor.
Antebraţ: strâns lipit de corp, musculos, formând un unghi de 95-105 grade cu linia umerilor.
Coate: ţinute aproape de corp, fără să fie răsucite spre interior sau spre exterior.
Braţ: privit din lateral, trebuie să fie perfect drept, puternic dezvoltat, foarte musculos.
Articulaţie carpiană: puternică, fermă, foarte puţin proeminentă.
Labe: scurte, rotunde, pernuţe puternice; degete ţinute strâns lipite (labe de pisică), gheare scurte, de culoare închisă.
Tren posterior: privite din lateral, membrele posterioare au o linie oblică;m privite din spate, sunt paralele, dar nu apropiate.
Crupa: moderat de lungă, lată, musculoasă.
Jareţi: nu trebuie să fie răsuciţi spre exterior sau spre interior.
Metatars: scurt, aşezat vertical pe pământ.
Labe: degete scurte, arcuite, strânse; gheare scurte, negre.
Alură: câine elegant, independent, agil, cu un corp atletic, flexibil; când fuge, îşi aruncă membrele anterioare în faţă, cât mai departe posibil, cele posterioare fiind folosite pentru direcţionare; unul dintre membrele anterioare de pe o parte laterală a corpului se mişcă spre înainte în acelaşi timp cu cel posterior aflat pe partea opusă; spatele, ligamentele şi articulaţiile sunt ferme.
Piele: bine întinsă pe tot corpul.
Roba: părul trebuie să fie aspru, sârmos, foarte des; alcătuită din subpăr des şi păr, nu foarte scurt, strâns lipit de piele; păr sârmos, suficient de lung, permiţând verificarea uşoară a texturii; nu este nici răvăşit, nici creţ; părul de pe membre şi de pe coadă nu este atât de lung ca cel de pe restul corpului; de asemenea, părul de pe frunte şi urechi este mai scurt; caracteristicile tipice sunt reprezentate de barba nu foarte mătăsoasă şi de sprâncenele bogate, care umbresc puţin ochii.
Culoarea: negru pur, cu subpăr negru şi sare-şi-piper. Atunci când sunt încrucişaţi doi Schnauzeri sare-şi-piper, scopul este obţinerea de exemplare cu roba umbrită moderat, pigmentată în nuanţele piperului, cu subpăr gri. Sunt permise toate nuanţele care umbresc roba, pornind de la gri închis, până la gri argintiu. La toate varietăţile coloristice trebuie să fie prezentă o mască de culoare închisă, care să se armonizeze perfect cu coloritul robei, accentuând trăsăturile feţei. Nu sunt de dorit marcajele de culoare deschisă pe cap, piept şi membre.
Dimensiunea şi greutatea
Înălţimea la greabăn: între 45 şi 50 de cm.
Greutatea: între 14 şi 20 de kg.
Defecte: toate excepţiile de la caracteristicile menţionate anterior sunt considerate defecte şi vor fi penalizate în funcţie de gravitatea lor. În special: capul prea mic sau prea scurt; craniul greu sau rotund; prezenţa pe pliuri ale pielii pe frunte; botul scurt, punctat sau mic; muşcătura de Pinscher; obrajii foarte pronunţaţi sau oasle obrajilor ieşite în relief; ochii prea deschişi la culoare, prea mari sau rotunzi; urechile prinse prea jos, prea lungi sau purtate greşit; gâtul prea subţire; gâtul cu salbă; spatele prea lung, prea mic sau prea moale; picioarele prea lungi; roba prea scurtă; prea lungă, moale, ondulată, mătăsoasă, albă sau cu pete, ori amestecată cu alte culori; subpărul de culoare brună; la exemplarele sare-şi-piper urme de culoare neagră pe spate; înălţimea câinelui depăşeşte sau este mai mică cu până la 2 cm faţă de valoarea indicată de standard.
Defecte grave: structură corporală uşoară sau care denotă stângăcie; exemplare prea scurte sau prea înalte pe picioare; mascul cu aspect de femelă sau invers; coate ieşite în afară; jareţii răsuciţi în interior; câinele depăşeşte sau este mai mic de înălţime decât precizează standardul cu mai mult de 2 cm, dar cu mai puţin de 4 cm.
Defecte care atrag descalificarea: malformaţii de orice fel; câinele nu este de tipul celui descris în standard; muşcătură defectuoasă; defecte privind structura corporală, culoarea şi textura robei; înălţimea câinelui este mai mică sau depăşeşte valoarea indicată de standard cu mai mult de 4 cm; timiditate, agresivitate, comportament exagerat de suspicios sau nervos.
N.B. Masculii trebuie să aibe două testicule aparent normale, complet coborâte în scot.
Schnauzerul pitic – Zwergschnauzer
Scurt istoric al rasei: Schnauzerul pitic a apărut pe la sfârşitul secolului al XIX-lea fiind rezultatul încrucişărilor dintre Schnauzerul mijlociu şi Affenpischer. Chiar dacă este cel mai mic reprezentant al familiei Schanuzerilor este la fel de curajos şi deputernic ca şi fraţii săi mai mari!
Standard FCI nr.183/18.04.2007
Ţara de origine: Germania.
Data publicării standardului original aflat în vigoare: 06.03.2007.
Utilizare: câine utilitar şi de companie.
Clasificare FCI: grupa a 2 – a Pinscher şi Schnauzer, rase molossoide – Ciobăneşti elveţieni – câini de turmă şi alte rase; secţiunea 1 Pinscher şi câini de tip Schnauzer; fără probă de lucru.
Aspect general: câine de talie mică, puternici, mai curând robuşti decât supli, cu robă sârmoasă şi aspect elegant; ei reprezintă varianta miniaturală a Schnauzerilor standard fără ca aspectul său general să fie cu ceva defavorizat de dimensiunile reduse ale corpului.
Proporţii importante: construcţie pătrăţoasă în care înălţimea la greabăn este apoximativ egală cu lungimea corpului; lungimea capului (măsurată din vârful nasului până la occiput) corespunde cu jumătate din lungimea liniei superioare (măsurată de la greabăn până la inserţia cozii).
Temperament/Comportament: caracteristicile tipice ale acestui câine stau la baza firii sale, precum şi temperamentul şi neclintita sa loialitate faţă de stăpân; are organele de simţ foarte bine dezvoltate, este inteligent, uşor de educat, puternic, rezistent, rapid, rezistent la variaţiile de temperatură dar şi la boli; abilitatea sa înnăscută de a rezista la efort precum şi încrederea în sine îl transformă într-un veritabil companion, un câine sportiv şi utilitar de mare valoare.
Cap
Regiune craniană:
Craniu: puternic, lung, fără ca protuberanţa occipitală să fie pronunţată; capul trebuie să fie în armonie cu forţa câinelui; fruntea este teşită, fără pliuri şi paralelă cu puntea nazală.
Stop: bine pronunţat datorită sprâncenelor.
Regiune facială:
Trufă: bine dezvoltată, cu nări mari, întotdeauna de culoare neagră.
Bot: se termină abrupt; punte nazală dreaptă.
Maxilare/Dinţi: muşcătură în foarfece (42 de dinţi); muşchii masticatori foarte bine dezvoltaţi; fără ca linia abrajilor să strice forma rectangulară a capului (cu barbă).
Ochi: medii ca mărime, ovali, închişi la culoare, cu o expresie vioaie, îndreptaţi spre înainte; pielea din jurul ochilor este bine întinsă.
Urechi: căzute, prinse sus, în formă de V; linia interioară a urechilor stă lipită de obrajii câinilor; nu au cute, stau îndoite spre înainte, pliate paralel; nu trebuie să depăşească vârful craniului.
Gât: puternic, musculos, frumos arcuit, unindu-se armonios cu linia umerilor, bine construit, slab în armonie perfectă cu forţa animalului şi faţa câinelui; pielea gâtului este subţire, întinsă, fără salbă.
Corpul:
Linia spatelui: este înclinată de la greabăn spre baza cozii.
Greabăn: formează cel mai înalt punct al liniei spatelui.
Spate: puternic, scurt, bine alcătuit.
Şale: scurte, puternice, adânci; distanţa dintre ultimele coaste şi şolduri este scurtă, ceea ce dă câinelui un aspect compact.
Crupă: uşor rotunjită, şi se îmbină armonios cu coada.
Piept: moderat de lat, de formă ovală, ajungând până în dreptul coatelor; în partea superioară se poate observa uşor punctul sternului.
Linia inferioară: flancurile nu sunt prea ridicate, formând o linie curbă cu regiunea ventrală a cutiei toracice.
Coada: naturală.
Membre
Tren anterior: privite din faţă, membrele anterioare sunt puternice, drepte, paralele; privite din lateral sunt drepte.
Umeri: au muşchii bine dezvoltaţi, de ambele părţi ale omoplaţilor, care se întind către vertebrele toracice; bine articulaţi, având o linie cât mai înclinată, umerii formează un unghi de aproximativ 50 de grade cu linia umerilor.
Antebraţ: strâns lipit de corp, musculos, formând un unghi de 95-105 grade cu linia umerilor.
Coate: ţinute aproape de corp, fără să fie răsucite spre interior sau spre exterior.
Braţ: privit din lateral, trebuie să fie perfect drept, puternic dezvoltat, foarte musculos.
Articulaţie carpiană: puternică, fermă, foarte puţin proeminentă.
Labe: scurte, rotunde, pernuţe puternice; degete ţinute strâns lipite (labe de pisică), gheare scurte, de culoare închisă.
Tren posterior: privite din lateral, membrele posterioare au o linie oblică;m privite din spate, sunt paralele, dar nu apropiate.
Crupa: moderat de lungă, lată, musculoasă.
Jareţi: nu trebuie să fie răsuciţi spre exterior sau spre interior.
Metatars: scurt, aşezat vertical pe pământ.
Labe: degete scurte, arcuite, strânse; gheare scurte, negre.
Alură: câine elegant, independent, agil, cu un corp atletic, flexibil; când fuge, îşi aruncă membrele anterioare în faţă, cât mai departe posibil, cele posterioare fiind folosite pentru direcţionare; unul dintre membrele anterioare de pe o parte laterală a corpului se mişcă spre înainte în acelaşi timp cu cel posterior aflat pe partea opusă; spatele, ligamentele şi articulaţiile sunt ferme.
Piele: bine întinsă pe tot corpul.
Roba: părul trebuie să fie aspru, sârmos, foarte des; alcătuită din subpăr des şi păr, nu foarte scurt, strâns lipit de piele; păr sârmos, suficient de lung, permiţând verificarea uşoară a texturii; nu este nici răvăşit, nici creţ; părul de pe membre şi de pe coadă nu este atât de lung ca cel de pe restul corpului; de asemenea, părul de pe frunte şi urechi este mai scurt; caracteristicile tipice sunt reprezentate de barba nu foarte mătăsoasă şi de sprâncenele bogate, care umbresc puţin ochii.
Culoarea: negru cu subpăr negru, sare-şi-piper, negru-argintiu, alb cu subpăr alb.
Dimensiunea şi greutatea
Înălţimea la greabăn: între 30 şi 35 de cm.
Greutatea: între 4,5 şi 8 kg.
Defecte: toate excepţiile de la caracteristicile menţionate anterior sunt considerate defecte şi vor fi penalizate în funcţie de gravitatea lor. În special: capul prea mic sau prea scurt; craniul greu sau rotund; prezenţa pe pliuri ale pielii pe frunte; botul scurt, punctat sau mic; muşcătura de Pinscher; obrajii foarte pronunţaţi sau oasle obrajilor ieşite în relief; ochii prea deschişi la culoare, prea mari sau rotunzi; urechile prinse prea jos, prea lungi sau purtate greşit; gâtul prea subţire; gâtul cu salbă; spatele prea lung, prea mic sau prea moale; picioarele prea lungi; roba prea scurtă; prea lungă, moale, ondulată, mătăsoasă, albă sau cu pete, ori amestecată cu alte culori; subpărul de culoare brună; la exemplarele sare-şi-piper urme de culoare neagră pe spate; înălţimea câinelui depăşeşte sau este mai mică cu până la 2 cm faţă de valoarea indicată de standard.
Defecte grave: structură corporală uşoară sau care denotă stângăcie; exemplare prea scurte sau prea înalte pe picioare; mascul cu aspect de femelă sau invers; coate ieşite în afară; jareţii răsuciţi în interior; câinele depăşeşte sau este mai mic de înălţime decât precizează standardul cu mai mult de 2 cm, dar cu mai puţin de 4 cm.
Defecte care atrag descalificarea: malformaţii de orice fel; câinele nu este de tipul celui descris în standard; muşcătură defectuoasă; defecte privind structura corporală, culoarea şi textura robei; înălţimea câinelui este mai mică sau depăşeşte valoarea indicată de standard cu mai mult de 4 cm; timiditate, agresivitate, comportament exagerat de suspicios sau nervos.
N.B. Masculii trebuie să aibe două testicule aparent normale, complet coborâte în scot.
