Comportament

Secretul echilibrului (I)

Relația dintre câini și copii este cât se poate de naturală, dar, din cauza staturii … “minuscule” a celor din urmă și a comportamentului lor neprevăzut există câteva lucruri pe care proprietarii de animale sau părinții trebuie să le cunoască. Citind rândurile ce vor urma, părinții vor decide ce câine este mai potrivit pentru copii, și ce comportament trebuie să adopte în momentul în care într-o familie cu copii își face apariția un câine sau cum este integrat un bebeluș într-o familie ce are deja un patruped. Alegerea câinelui potrivit la momentul potrivit! Trebuie menționat de la început că nu orice câine este potrivit pentru un copil și, de asemenea, nu orice copil este potrivit pentru un câine!

Marea majoritate a problemelor dintre câini și copii este cauzată de vârsta prea mică a celor din urmă. Dacă aveți un copil mai mic de 6 ani, gândiți-vă bine înainte de a alege un câine anume. De exemplu, cei de talie mare crescuți pentru pază și protecție și care sunt “renumiți” pentru agresivitatea lor ies automat din discuție! Chiar dacă vă doriți un astfel de câine, renunțați la idee! Câinii mari, energici, vioi, care aleargă toată ziua prin casă sau prin curte, se pot “ciocni” de micuț, rănindu-l involuntar. Nici câinii care suferă de așa-numitul “lătrat excesiv” nu constituie alegerea ideală pentru o familie cu copil mic.

“Meseria” de părinte este, de cele mai multe ori, foarte solicitantă! Atât de solicitantă, încât toată atenția este concentrată asupra puiului … de om! Nici nu mai poate fi vorba de plimbările prin parc cu câinele, de periatul acestuia sau de partidele de joacă în doi! Inițial, cățelușii necesită tot atât de multă atenție ca și copiii, deci, întrebați-vă dacă sunteți realmente pregătiți să aduceți un câine într-o familie și așa destul de … ocupată.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești mancare pentru pisici sterilizate, dar și acvarii completeplante pentru acvariu sau hrană pentru pești.

Mulți părinți cumpără copiilor un câine pentru că aceștia le-o cer sau, pur și simplu, pentru că vor un companion de nădejde pentru cei mici. Problema este că nu toți își doresc cu adevărat un câine, și se sacrifică acceptându-l în casă doar de dragul celor mici. Dragi părinți, dacă nu sunteți 100% convinși că un câine este ceea ce vă doriți, că veți avea grijă de el, că-l veți hrăni, plimba, educa, atunci, refuzați dorința copiilor!

Pe de altă parte, copiii în vârstă de peste 7 ani sunt mai pregătiți pentru o relație cu un animal de companie. Dacă vrei să vezi un copil în culmea fericirii, nu trebuie decât să privești chipul unui micuț de 7-8 anișori care-și strânge pentru prima oară la piept puiuțul de Labrador! Indirect, un câine poate învăța un copil să fie responsabil, răbdător, milos, iertător, dar, nu uitați: nu orice copil este capabil să-și educe companionul sau să aibă grijă de el așa cum trebuie. În cele din urmă, în astfel de cazuri, responsabilitatea ce poartă numele de “câine” pică pe umerii părinților. Deci, în final, tot părintele rămâne responsabil, chiar dacă, la început, copiii promit solemn că vor avea grijă de câine. Pentru unii părinți, cumpărarea unui animal pentru copil poate aduce o serie de dezamăgiri.

O grijă comună multor părinți este cum va reacționa câinele când își vor aduce bebelușul acasă. Mulți se tem că riscul îmbolnăvirilor celui mic poate crește. Uneori, câinele se va simți neglijat dar acest sentiment îi va trece repede, bineînțeles, cu ajutorul dumneavoastră. Nu uitați un amănunt: câinele nu trebuie dat la o parte, chiar dacă vă veți dedica marea majoritate a timpului celui mic. De aceea, cu mult timp înainte de nașterea copilului câinele trebuie pregătit pentru sosirea acestuia. Cum? Foarte simplu! Trebuie să aveți răbdare și să faceți totul cu dragoste și înțelegere. Dacă până acum câinele se plimba nestingherit prin toate camerele din locuință, trebuie să-l obișnuiți cu faptul că acum nu are voie să intre în camera destinată copilului: țineți ușa închisă, iar, în timp, câinele se va obișnui cu ideea că acea încăpere nu mai face parte din teritoriul său; stați cât mai mult timp în camera respectivă, dar fără câine. Totuși, nu-l neglijați și acordați-i atenția cuvenită imediat ce vă reîntoarceți pe teritoriul său!

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești, pe lângă hrană pentru câini, cea mai larga varietate de acvarii miciechipamente acvarii și plante pentru acvariu.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și