Se spune că acum multe secole, undeva în munţii Tibet, a fost creat un câine mic, jucăuş, fascinant, cu o robă foarte bogată, numit Shih-Tzu. În traducere liberă Shih- Tzu înseamnă ”câinele leu” şi este considerat a fi un fidel companion al lui Buddha.
Potrivit unor legende, Shih-Tzu are legături strânse cu Leul de Zăpadă (Gang Sing), simbolul Tibetului aducător de noroc. De aceea, pentru tibetani este o onoare să primească un astfel de câine în dar.
Creşterea acestui câine a cunoscut apogeul în timpul dinastiei Manchu, când Dalai-Lama a oferit o pereche de Shih Tzu împărătesei Tzu-His. Aceasta a îngrijit cu dragoste şi devotament câinii. Supranumiţi şi ”perlele împărătesei”, câinii erau hrăniţi cu înotătoare de rechin, creier de prepeliţă şi lapte de antilopă.
Timp de 50 de ani, împărăteasa a îngrijit câini din această rasă cu o dragoste imensă.
Istoria “câinelui crizantemă”
Istoria acestei rase începe în palatele chinezeşti, în jurul secolului al XVII-lea. În timpul dinastiei Ching, în anul 1643, au ajuns în China primii câini mici tibetani. Marele împărat chinez primea numeroase cadouri de la supuşii săi, printre care se numărau şi câinii sacri trimişi de Dalai-lama. Mult timp, acest câine a reprezentat cadoul tradiţional pe care îl ofereau conducătorii Tibetului.
La începutul secolului XX, rasa Shih Tzu a fost remarcată de europeni, datorită împărătesei văduve Tzu-His. Nu se ştie sigur dacă este o simplă coincidenţă sau numele rasei este chiar anagrama numelui împărătesei. Împărăteasa deja creşta Pekinezi când Dalai-Lama i-a dăruit câţiva câini tibetani pe care împărăteasa i-a îndrăgit imediat. După cum relata prinţesa Der Ling (prima doamnă de companie a împărătesei) Shih Tzu trăiau în salonul de Marmură, situat în spatele Colinei de zece mii de ani. Câinii erau îngrijiţi de eunuci specializaţi în creşterea câinilor ei fiind vizitaţi zilnic de împărăteasă . Cele mai frumoase exemplare deveneau sursă de inspiraţie pentru pictorii curţii regale. După dispariţia împărătesei (în 1908), Shih Tzu a cunoscut un adevărat declin. În acea perioadă se crede că s-au produs primele împerecheri accidentale cu Pekinezii.
De soarta rasei s-au ocupat chinologii europeni stabiliţi în China care, în 1923, au fondat China Kennel Club, în 1934 Pekingese Kennel Club pentru a salva rasa Pekinez de la dispariţie. Shih Tzu a fost prezentat pentru prima oară într-o expoziţie chinologică în 1930 iar în 1937 câinele contesei de Anjou a câştigat titlul de Best in Show. În 1949, odată cu venirea la putere a comuniştilor în China câinii au fost eliminaţi şi astfel ia sfârşit istoria rasei pe aceste meleaguri.
În Europa, rasa Shih Tzu a pătruns prin grija unor persoane apropiate serviciilor diplomatice britanice. În Norvegia, soţia ambasadorului Danemarcei (doamna Henri K. Kauffman) a importat trei Shih Tzu: Aidza, Schuder, Leidza, aceasta din urmă fiind singurul Shih Tzu născut la Palatul Imperial din China care a pus vreodată piciorul în Europa.
Shih Tzu este un câine sociabil, foarte curios, uşor adaptabil la orice mediu de viaţă. Adoră copiii (chiar şi pe cei mai mici), câinii (chiar şi pe cei de talie mare) şi pisicile (cu care se împrieteneşte rapid). Nu are reputaţia unui animal gălăgios, de aceea, este recomandat pentru viaţa de apartament. Înzestrat cu un şarm incontestabil devine în cel mai scurt timp un prieten de încredere şi un companion loial. Robust, alert, activ şi plin de viaţă, Shih-Tzu este un câine care îţi dă impresia că vrea să se joace tot timpul. Alura sa semeaţă, mândră şi mustăţile în stil mandarin ne amintesc de originile lui orientale. Se spune că odată ce un Shih Tzu devine membru al familiei, nu vei mai vrea niciodată să trăieşti fără un asemenea căţel!
Blana – o podoabă de catifea
Dacă mângâi un câine Shih Tzu vei fi cu siguranţă sedus de blana sa uimitor de catifelată! Roba acestei rase necesită o atenţie şi o îngrijire deosebită pentru a-şi păstra strălucirea şi aspectul mătăsos. Acest câine trebuie să fie pieptănat şi periat zilnic, iar o dată pe săptămână trebuie să fie spălat. Înainte de spălare blana trebuie să fie pieptănată foarte bine pentru a nu se încurca. De asemenea, urechile trebuie să fie bine curăţate şi uscate pentru a se evita producerea otitei.
